Ministrul interimar al Apărării Radu Miruță a anunțat sâmbătă că o nouă dronă care a intrat ilegal în spațiul aerian al României a fost doborâtă de un avion de vânătoare F-16 al Forțelor Aeriene Române. Este a doua dronă interceptată și distrusă de armata română în mai puțin de 24 de ore.
„Încă o dronă intrată ilegal în spațiul aerian românesc a fost doborâtă de militarii români în această dimineață, la ora 8:34, la 9,6 km vest de localitatea Sfântu Gheorghe”, a scris Radu Miruță pe Facebook.
Ministrul a precizat că „drona a fost observată de radarele MApN intrând în spațiul nostru aerian la ora 8:22 și a fost lovită câteva minute mai târziu de un avion de vânătoare F-16 românesc”.
Anunțul vine după ce, vineri, România a doborât pentru prima dată o dronă care a pătruns în spațiul aerian național. Atunci, președintele Nicușor Dan a anunțat că aparatul a fost distrus de un pilot român aflat la bordul unui F-16, într-o zonă nelocuită, după ce intrase în spațiul aerian al țării.
Potrivit autorităților, noul incident s-a produs în apropiere de localitatea Sfântu Gheorghe, în Delta Dunării, unde drona a fost interceptată la aproximativ 10 kilometri vest de localitate.
Cele două incidente au loc pe fondul intensificării atacurilor rusești asupra infrastructurii ucrainene din apropierea graniței cu România. În ultimii ani, mai multe drone și fragmente de drone au ajuns pe teritoriul României, însă autoritățile au decis recent consolidarea măsurilor de apărare aeriană și au transmis că aparatele care încalcă spațiul aerian național vor fi interceptate și, dacă este necesar, doborâte.
Editor : Ana Petrescu
