De la fondarea alianței NATO și până la momentul în care articolul 5 al Tratatului Atlanticului de Nord a fost invocat pentru prima dată au trecut peste 50 de ani. În cazul noului Pact de la Mecca dintre Arabia Saudită, Pakistan și Turcia, cunoscut și sub denumirea de „NATO a musulmanilor”, nu au trecut decât 32 de zile până când unul dintre membrii alianței a fost atacat. Acum, când întreaga lume este cu ochii pe conflictele care au dat peste cap comerțul maritim în Golful Persic și Marea Roșie, va reuși noua coaliție să facă față acestei provocări uriașe care ar putea degenera într-un război în toată regula?
Rebelii Houthi au lovit săptămâna aceasta ținte civile și economice din orașele Abha, Khamis Mushait, Jazan și Najran din Arabia Saudită, în urma cărora au fost rănite peste 70 de persoane, inclusiv femei și copii.
Grupul din Yemen a spus că rachetele lor balistice aveau ca țintă instalații ale companiei petroliere Aramco, un important complex industrial și Baza Aeriană King Khalid din Arabia Saudită.
În plus, rebelii susținuți de Iran au atacat și capturat Mokha, un important port de la Marea Roșie, din sud-vestul Yemenului, care era controlat de forțele pro-guvernamentale susținute de Arabia Saudită, potrivit BBC.
Marea Roșie a devenit crucială pentru exporturile de petrol ale Arabiei Saudite de la începutul războiului contra Iranului declanșat de SUA și Israel, care a dus la blocarea traficului maritim prin Strâmtoarea Ormuz.
Declarația comună prin care a fost anunțat Pactul de la Mecca menționa faptul că țările semnatare își doresc întărirea capacității de „descurajare colectivă împotriva oricărui act de agresiune”: „un atac armat împotriva unuia dintre cele trei state va fi văzut drept un atac împotriva tuturor”.
Ministrul turc de externe, Hakan Fidan, a spus că principala prevedere a acordului de apărare este „aceeași, din punct de vedere tehnic”, cu articolul 5 al NATO.
„Nu trebuie să răspundem unei cărămizi cu o piatră”
La o lună după semnarea acordului, miniștrii de externe și de apărare și conducătorii armatei din toate cele trei țări s-au întâlnit la Istanbul, unde au fost de acord să creeze un secretariat permanent în Arabia Saudită, ce va fi condus inițial de un secretar-general pakistanez.
Opt zile mai târziu, rachetele și dronele lansate de militanții Houthi au lovit teritoriul Arabiei Saudite.
Atacurile au fost urmate de cuvinte dure venite din partea aliaților țării atacate, care, însă, nu au luat nicio acțiune concretă pentru a veni în apărarea saudiților. Până acum, niciun avion militar și nicio dronă din Pakistan sau Turcia nu a amenințat teritoriile controlate de rebelii Houthi.
Textul Pactului de la Mecca nu a fost publicat încă în întregime, dar potrivit termenilor înțelegerii despre care Fidan a vorbit în luna august, țara atacată trebuie mai întâi să ceară ajutor și să specifice ce are nevoie.
Exemplele date de ministrul turc privind genul de ajutor care ar putea fi oferit includ schimbul de informații, sprijin logistic, dar și furnizarea de muniție sau chiar un răspuns armat.
Saudiții nu au cerut încă public ajutorul Turciei sau al Pakistanului pentru un eventual contraatac împotriva forțelor inamice din Yemen.
Ministrul pakistanez al apărării, Khawaja Asif, a spus că armata țării sale nu este obligată să atace imediat gruparea Houthi: „Nu trebuie să răspundem unei cărămizi cu o piatră.”

Pactul de la Mecca, un „tigru de hârtie”?
Deocamdată, Arabia Saudită pare că se va limita să răspundă de una singură atacurilor militanților din Yemen. Rebelii Houthi au spus că forțele saudite au lansat cel puțin 54 de atacuri aeriene asupra țintelor din cinci provincii din Yemen, relatează New York Times.
Unul dintre atacuri a lovit o închisoare din localitatea Hazm, provocând moartea a 32 de persoane, potrivit oficialilor locali.
Din martie 2015, când o coaliție condusă de Arabia Saudită a intervenit în războiul din Yemen, și până în anul 2022, atunci când s-a ajuns la un armistițiu intermediat de ONU, forțele saudite și aliații lor au lansat peste 25.000 de atacuri aeriene.
Ar fi prematur ca Pactul de la Mecca să fie considerat deja un „tigru de hârtie” din cauză că Ankara și Islamabadul nu s-au alăturat luptelor din Yemen, a spus cercetătorul Burcu Ozcelik, din partea institutului RUSI, pentru Newsweek.
Qatar și Bahrain și-au declarat deja solidaritatea diplomatică față de Arabia Saudită fără să fi semnat un pact comun de apărare. Turcia și Pakistanul ar trebui, în mod normal, să ofere ceva mai concret.
„Atacurile Houthi nu declanșează automat o anumită categorie de acțiune militară”, a mai spus Ozcelik. „Pakistan și Turcia ar putea răspunde, în ultimă instanță, dar cel mai probabil nu vor dezvălui din timp cum va arăta acea acțiune.”
Indiferent de reacția aliaților Arabiei Saudite, intensitatea bombardamentelor arată că luptele din Yemen ar putea să ducă rapid la pornirea unui război în toată regula, a remarcat și analistul Mohammed al-Basha, pentru NYT.
Editor : Raul Nețoiu
