Rusia are peste 700.000 de soldaţi desfăşuraţi în zona de război din Ucraina, a declarat vineri preşedintele rus Vladimir Putin, la o întâlnire cu militarii la Kremlin, cu ocazia sărbătorii naţionale de 12 iunie.
Flancat de ministrul Apărării, Andrei Belousov, Putin a vorbit cu încredere despre victoria din „operaţiunea militară specială” pe care a ordonat-o împotriva ţării vecine în februarie 2022, care a escaladat rapid în cel mai grav conflict din Europa de după Al Doilea Război Mondial.
„Pas cu pas, nu atât de repede pe cât ne-am dori, dar, cu toate acestea, avansăm. Avansăm în fiecare zi”, a spus Putin, potrivit dpa, preluată de Agerpres.
Încă din decembrie, în timpul conferinţei sale anuale de presă şi al sesiunii publice de întrebări şi răspunsuri, el vorbise despre aproximativ 700.000 de soldaţi în Ucraina. Atunci, el a spus că aceştia erau în principal tineri, inclusiv dintre cei născuţi în anii 1990.
Soldaţii au vorbit pe larg despre problemele cauzate de dronele desfăşurate de armata ucraineană, care foloseşte şi reţeaua de comunicaţii prin satelit Starlink în acest scop. Rusia a pierdut accesul la această reţea la începutul acestui an.
Putin a recunoscut că Ucraina şi-a intensificat utilizarea dronelor pentru a diviza societatea rusă şi a provoca daune economice, dar a insistat că acest lucru nu a funcţionat.
Rusia dezvoltă acum drone echipate cu inteligenţă artificială şi îşi construieşte propria reţea de sateliţi pe orbita joasă a Pământului, a adăugat el. Din punct de vedere tehnic, problema a fost rezolvată şi este doar o chestiune de extindere, potrivit preşedintelui.
De luni de zile, armata ucraineană şi-a intensificat atacurile cu drone asupra industriei petroliere ruseşti pentru a priva efortul de război de combustibil, a reduce veniturile din exporturi şi a eroda sprijinul public pentru război.
Autorităţile ruse de ocupaţie din Crimeea au restricţionat recent distribuţia de benzină, iar exportul de kerosen din Rusia a fost într-o primă fază interzis până la sfârşitul lunii noiembrie.
Editor : B.P.
