Radu Miruță i-a felicitat pe militarii care astăzi dimineață au doborât cea de-a doua dronă și spune că le poate garanta românilor un singur lucru: faptul că Armata României face maximul posibil cu resursele pe care le are la dispoziție.
„Este o dovadă că munca, de multe ori care nu poate fi făcută ca pas intermediar public de la Ministerul Apărării, începe să dea roade. Dovedite. Faptul că două drone au fost doborâte într-un interval de 15-20 de ore nu mai este evident întâmplare nici pentru gurile rele și este rezultatul unei preocupări permanente de a optimiza cu ceea ce avem la dispoziție”, a spus ministrul interimar al apărării.
„Proximitatea granițelor României spre Ucraina e una în dinamică”, a mai spus Miruță. „Azi-noapte am văzut pe radare o serie de drone, care survolau. Și în spațiul aerian ucrainean, de dimineață la fel. Azi dimineață, la ora 8:20, o dronă a intrat în apele teritoriale românești, în spațiul aerian românesc, două avioane de vânătoare fuseseră ridicate, două avioane F-16 românești. La 11 minute de când drona a intrat în spațiul aerian românesc, echipa de piloți a reușit să încadreze pe radarul de bord, să facă confirmările legale – trebuie să ai confirmări din două surse că este o dronă și că este drona pe care o urmărești”, a mai declarat Radu Miruță.
„Au doborât drona respectivă într-un timp record. De ce astăzi în 10-11 minute ci ieri în mai mult timp? Pentru că nu sunt două situații identice. Eu știu că este îngrijorare, în special în zona Deltei Dunării și a românilor care, locuiesc acolo. Eu le pot garanta un lucru: că Armata Română este foarte determinată și face maximul posibil cu resursele pe care le are la dispoziție. Și uitați că vorbim astăzi nu despre două accidente, două drone care Doamne ferește, ar fi atins vreo gospodărie sau vreun segment de infrastructură critică din România, și vorbim astăzi despre reușita militarilor români”, a mai spus el.
Editor : Sebastian Eduard
