Europarlamentarul liberal Rareş Bogdan a transmis, miercuri, că recomandă ca cei 23 de parlamentarii din Platforma Liberal-Conservatoare din cadrul PN să voteze Guvernul „undercover Bolojan 2”, pentru că fără un Executiv stabil, România „se duce în cap”.
„România are nevoie urgentă de un guvern cu puteri depline. URGENŢĂ naţională! Recomandarea mea, în calitate de disident, este ca parlamentarii din Platforma Liberal-Conservatoare din cadrul PNL, 23 la numar, să voteze guvernul undercover Bolojan 2, pentru că fără un Executiv stabil, România se duce în cap. Guvern stabil, legitim. Dacă se poate, fără Bolojan înăuntru. Trebuie luate decizii rapid, milioane de români trăiesc sufocaţi de nesiguranţa zilei de mâine”, scrie Rareş Bogdan pe Facebook.
El argumentează că nu ştie nimeni dacă mâine nu ajunge la UPU şi află că nu mai sunt anticoagulante, sunt zeci de spitale lăsate fără bani, linii vitale de infrastructură îngheţate, zeci de mii de oameni neplătiţi deşi muncesc pe fonduri europene şi guvernul nu a făcut pre-plata, elevi fără manuale, proiecte locale întrerupte sau anulate, medicamente critice pe care furnizorii nu le mai aduc, sunt locuri unde nu mai este morfină, sunt primari disperaţi că au pierdut finanţarea la obiective cruciale pentru localităţi.
„Şi mai grav decât orice: români care nu mai speră! Asta a reuşit Bolojan, deşi i s-a spus ca este greşit. Să taie bani era în stare şi motanul Tom, putea fi şi el premier”, afirmă Rareş Bogdan postând o imagine a unei pisici.
El aminteşte că economişti, experţi independenţi, „colegi care mai pricep un pic de aritmetică” au atras atenţia ca prin creşteri de taxe şi sufocarea consumului intrăm într-o spirală a morţii economice.
„Este singurul premier din istoria României care a umblat la banii persoanelor cu handicap. Care a spus ca analizează dacă taie bursele sociale. Care vrea să treacă drept economist, deşi nu pricepe mai nimic din ea, şi îşi bate joc de cele mai nevoiaşe categorii sociale. Oare colegii mei care încă îi lustruiesc steaua chiar nu observă că au pus-o pe mama lor politică de conjunctură în geam, ca să-i ia pensia?”, afirmă europarlamentarul liberal.
Rareş Bogdan subliniază şi că „aritmetica parlamentară le-a arătat colegilor că trebuie să pună mâna pe telefon, pentru a vorbi şi cu reprezentanţii S&D în România”.
„Faptul că de vineri, Bolojan îl sună zilnic pe Grindeanu PeSeDe arată ca omul şi-a bătut joc chiar de colegii din BPN, pe care i-a expus, spunând ca nu discută cu PSD, iar acum le caută votul. Şi le propune noi rotative. Adică un linghişpir. Nu că domnul în cauză ar fi antipesedist convins. Pe vreme USL era fruntaş. După congresul unde a fost ales miss s-a sucit iar. Acum iar. Face piruete, triplu axel-uri şi triplu ştechere mai ceva ca Nureiev. Puţine constate: antiamerican, antitalent, antisfaturi. Încă ceva, că văd că se uită şi doresc să vă reamintesc. E relevant! Ştiţi cine a fost cel important ministru în Guv. Ciucă şi al doilea ca importanţă în Guv. Ciolacu? Poate aţi uitat. Domnul Boloş, Boloş de la Oradea, de la Bihor, omul lui Ilie Bolojan şi susţinut şi recomandat de către Organizaţia Bihor a PNL. Organizaţie condusă de către Ilie Bolojan. Asta ca să nu uităm. Dada! Cine era mangafaua?”, mai spune Rareş Bogdan.
În opinia sa, România putea avea guvern din iunie, „când l-a trântit pe Veştea la vot”.
„Un guvern cu 7 liberali!! Guvern cu 7 liberali nesusţinut de Bolojan, care s-a înţeles pe sub masă cu Simion. România putea avea guvern chiar înainte de Veştea, dacă voinţa de putere nu-i sucea minţile lui Bolojan. Care, să ştiţi, după căderea guvernului Vestea, a pierdut 15% la nivelul încrederii. Vara i-a fost fatală. Oricum, la prezentarea programului de guvernare în faţa parlamentarilor PNL, din 72 au fost de faţă doar 51. Iar 5 erau din Platforma Liberal-Conservatoare”, mai spune europarlamentarul PNL.
Editor : C.L.B.
