Kremlinul a declarat luni că decizia Marii Britanii de a furniza Ucrainei informații clasificate privind componentele de fabricație britanică utilizate la fabricarea rachetelor de croazieră cu rază lungă de acțiune Scalp ar „turna gaz pe foc” și a fost percepută de Moscova într-un mod extrem de negativ, relatează Reuters.
Prim-ministrul britanic Andy Burnham a sosit luni la Kiev, în cadrul primei sale călătorii în străinătate de la preluarea mandatului, și urma să anunțe sprijinul britanic acordat Kievului pentru îmbunătățirea producției interne de rachete cu rază lungă de acțiune.
Întrebat despre vizită și despre sprijinul acordat, purtătorul de cuvânt al Kremlinului, Dmitri Peskov, a acuzat Marea Britanie că face tot ce-i stă în putință pentru a împiedica orice progres către un eventual acord de pace.
„Marea Britanie este implicată în acest război de partea regimului de la Kiev. Marea Britanie alimentează în mod metodic și regulat conflictul și pune la cale, tot în mod metodic și regulat, scheme menite să împiedice chiar și cel mai mic progres în procesul de soluționare pașnică”, a declarat Peskov reporterilor.
Peskov a declarat că armata rusă colecta deja în mod sistematic date pentru a identifica locația oricăror unități de producție a rachetelor și pentru a le distruge ulterior.
Săptămâna trecută, Moscova a avertizat Londra cu privire la „consecințe” nespecificate în cazul furnizării de drone către Kiev, acuzând Marea Britanie că își intensifică implicarea în război, în urma unui raport conform căruia, pentru prima dată, drone de fabricație britanică au fost utilizate pentru atacuri la distanță mare împotriva Rusiei. Burnham a declarat la momentul respectiv că Londra se angajează să sprijine Ucraina 100% împotriva „acestui război ilegal”.
Citește și:
Editor : A.M.G.
