Primarul Chișinăului, Ion Ceban, a reacționat duminică, după declarațiile făcute de Ciprian Ciucu la Digi24, potrivit cărora edilul moldovean aflase înaintea liderilor PNL despre nominalizarea lui Adrian Veștea pentru funcția de premier. Ceban afirmă că este asociat „în mod nejustificat” cu criza politică din România și susține că declarațiile la adresa sa sunt „nefondate și lipsite de orice bază reală”.
Primarul Chișinăului spune că urmărește declarațiile apărute în spațiul public și susține că nu înțelege la ce se referă Ciprian Ciucu atunci când lasă să se înțeleagă că ar fi avut un rol în evenimentele politice din România.
„Urmăresc declarațiile făcute în spațiul public la adresa mea, în care aș fi învinuit, în mod nejustificat, precum că aşi avea vreo implicare în criza politică din România. Nu am nici o idee la ce se referă primarul Bucureștiului și cum aşi fi implicat? Consider aceste declarații ca fiind nefondate și lipsite de orice bază reală”, a scris Ion Ceban pe Facebook.
Acesta a precizat că a discutat cu Ciprian Ciucu despre proiecte și că are în mod constant dialoguri cu numeroase persoane din România. „Am discutat cu domnul Ciucu despre proiecte și discut cu foarte multă lume din România: politicieni, reprezentanți din mediul academic, persoane notorii, dar asemenea declarații sunt ieșite din comun”, a adăugat edilul.
În încheiere, Ion Ceban și-a exprimat speranța ca actuala criză politică din România să fie depășită cât mai curând: „Îmi exprim speranța sinceră ca România să depășească cât mai curând această situație de criză, în interesul cetățenilor săi și al stabilității regionale”.
Reacția primarului Chișinăului vine după declarațiile făcute de Ciprian Ciucu la emisiunea „În fața ta” de la Digi24. Întrebat care a fost reacția sa când a aflat că președintele Nicușor Dan l-a nominalizat pe Adrian Veștea pentru funcția de premier, Ciucu a afirmat că decizia l-a luat prin surprindere și că, la scurt timp, a discutat cu Ion Ceban, care ar fi cunoscut deja informația.
„L-am întrebat: «Tu știai?». Mi-a răspuns că: «Da, de câteva ore». Mi-a arătat telefonul, unde îi scrisese cineva despre Veștea. Deci domnul Ceban de la Chișinău a aflat înaintea lui Ilie Bolojan, înaintea mea și a lui Dan Motreanu că (Veștea – n.red.) va fi nominalizat premier al României”, a declarat Ciprian Ciucu.
Editor : M.I.
