Secretarul de stat din Ministerul Energiei, Cristian Buşoi, a reacționat într-o intervenție la Digi24 la diversele teorii ale conspirației care au început să apară odată cu criza din Energie. El a subliniat că nu se pune problema de raționalizare ori de tăierea curentului. „Pentru populație nu există nici măcar în discuție o măsură”, a mai subliniat oficialul.
Întrebat despre diversele teorii ale conspirației apărute după criza din Energie, Secretarul de stat din Ministerul Energiei, Cristian Buşoi, a respins scenariile.
„Din păcate am văzut acest gen de teorii ale conspirației. Sigur că unele și mai absurde sunt legate de apă, de cum s-a redus debitul Dunării. Sunt fenomene pe care trebuie să le gestionăm. Încă o dată. Nu vorbim nici de raționalizări, nici de tăieri de curent nici de curent cu porția. Nu ne vom întoarce la perioada de dinainte de 1989. Nu suntem în această situație.
Dacă cumva va veni o perioadă de stres pe sistemul energetic național și de lipsă de electricitate în sistem în orele de vârf, vor avea de suferit limitat în cel mai rău caz marii consumatori industriali. Încercăm să evităm asta, pentru că o parte din consum poate fi mutat pe alte ore, iar cei care nu-și pot opri echipamentele pot, tot la fel, programat să-și reducă consumul în perioada următoarelor două săpătămâni în orele de vârf, pentru că și pentru acești agenți economici o reducere voluntară, un plan, sunt mai eficiente decât o deconectare, o repornire. Pentru ei ar fi mai scump”, a explicat Cristian Bușoi.
El a subliniat că în prezent nu există în discuție măsuri care să vizeze populația.
„Pentru populație nu există nici măcar în discuție o măsură. Era doar un apel făcut de premier și alți responsabili. Fiecare român face ce crede de cuviință. Deocamdată nu este în pericol sub nicio problema accesul la electricitate al consumatorilor casnici. Nici facturile nu vor fi modificate. Dacă va fi un efect de lungă durată, efectul va fi vizibil mult mai târziu. Oricum au contracte în vigoare”, a conchis oficialul.
Editor : I.B.
