Difuzarea în direct a uciderii cu plutonul de execuţie a autorului unui atac într-o bază americană, anunţată de Statele Unite, constituie o formă de „tortură”, a denunţat vineri Înaltul Comisariat ONU al Drepturilor Omului (HCDH).
Execuţia autorului acestui atac, soldat cu 13 morţi, în Texas, în 2009, urmează să fie difuzată în direct, a anunţat joi un reprezentant al Departamentului american al Apărării.
„Aşa cum a subliniat Înaltul Comisar, ca reacţie la execuţii publice în Afganistan şi Iran, execuţiile publice constituie o formă de tratament sau de pedepsire crudă, inumană sau degradantă. Difuzarea în direct a unei execuţii este echivalentă unei execuţii publice şi încalcă interzicerea absolută a torturii”, a declarat Înaltul Comisariat al ONU, potrivit AFP, preluată de News.ro.
„Nerespectarea acestei interdicţii face în mod inevitabil execuţia arbitrară, prin natura sa. Acest lucru antrenează o încălcare a dreptului la viaţă”, avertizează Înaltul Comisariat.
Înaltul Comisariat ONU subliniază că, potrivit Pactului internaţional al Drepturilee Civile şi Poliice, „interzicerea absolută a torturii interzice execuţiile publice”.
Execuţia lui Nidal Hasan, un american musulman de origine palestiniană, care a deschis focul la 5 noiembrie 2009 într-un centru medical al uriaşei baze Fort Hood, va fi „difuzată în direct”, a declarat joi AFP, sub protecţia anonimatului, un oficial de la Departamentul american al Apărării.
Nidal Hasan, un psihiatru militar, a deschis focul la Fort Hood cu scopul de a împiedica militari să participe la un război pe care-l considera „ilegal” în Afganistan şi Irak.
Considerat un lus singuratic al grupării jihadiste Al-Qaida, el a ucis 13 persoane – inclusiv 12 militari – şi a rănit zeci de prsoane.
Împuşcat în coloana vertebrală în timpul atacului, el este paralizat de atunci şi se deplasează în scaunul cu rotile.
El a fost condamnat la moarte în 2013.
Şeful Pentagonului Pete Hesgseth a subliniat că va fi prima execuţie militară cu plutonul de execuţie după al Doilea Război Mondial.
Eddie Slovik a fost executat în 1945 pentru că a dezertat.
Editor : B.P.
