Primarul general al Capitalei, Ciprian Ciucu, a declarat la emisiunea „În fața ta” de la Digi24 că există un acord privind proiectul Codului urbanismului, însă avertizează că aplicarea referendumului inițiat de Nicușor Dan trebuie făcută etapizat. Edilul susține că preluarea tuturor atribuțiilor privind emiterea autorizațiilor de construire de către Primăria Generală ar putea duce la un blocaj administrativ, în condițiile în care ar trebui semnate aproape 10.000 de documente pe an.
Ciprian Ciucu susține că, în urma discuțiilor de la Cotroceni cu președintele și reprezentanții partidelor din fosta coaliție, există premise pentru adoptarea Codului Urbanismului în Parlament.
„Săptămâna aceasta m-am văzut cu domnul Nicușor Dan și cu domnul ministru al Dezvoltării pentru a discuta despre codul urbanismului. Și din câte am văzut, cred că suntem pe aceeași pagină și vom găsi o soluție pentru ca codul urbanismului să fie adoptat. Întâlnire a avut loc la Cotroceni și sunt încrezător că nu va mai dura foarte mult până să avem o soluție definitivă”, a afirmat acesta.
Primarul general a precizat că una dintre temele discutate a fost punerea în aplicare a referendumului inițiat, în 2024, de Nicușor Dan. Ciprian Ciucu a explicat că transferul atribuțiilor de emitere a autorizațiilor de construire de la primăriile de sector la Primăria Generală ar face imposibilă gestionarea lor.
„Domnul președinte Nicușor Dan a insistat pe faptul că trebuie pus în aplicare referendumul și din acest motiv toate autorizațiile trebuie să fie semnate de către primarul general, și certificate de urbanism, și alte documentații care țin de rețele edilitare. Calculând câte astfel de documentații se emit în fiecare an, vorbesc despre aproape 10.000. Nu am timp să le semnez. Și legea, în această formă, nu îmi dă posibilitatea să deleg, deci nu am timp fizic” a declarat Ciprian Ciucu.
Acesta a spus că, pentru aplicarea prevederilor referendumului fără blocarea activității administrative, ar fi necesară o perioadă de tranziție de unul sau doi ani.
„Ar trebui să decidem repede care va fi soluția și să avem această etapă de un an, eu zic că mai bine ar fi de doi, ca să o putem pregăti pentru a ține cont de ceea ce au votat oamenii și de referendum, dar să nu duci într-un blocaj administrativ Capitala”, a afirmat primarul general.
Ciucu a propus crearea unei „mega-instituții” care să se ocupe de autorizare și urbanism și care să preia atribuțiile și personalul din direcțiile de specialitate ale primăriilor.
„Trebuie să ne concentrăm pe niște soluții și care să presupună schimbare legii, să-mi dea un timp de un an sau doi până să creăm o nouă instituție, o mega-instituție de autorizare sau de urbanism-arhitectură, care să preia toate direcțiile de la nivelul primăriilor cu tot cu oameni. Trebuie duși într-o clădire să aibă proceduri, să îi angajezi, să vezi pe ce poziții îi duci”, a mai adăugat edilul.
Codul Urbanismului este un jalon în PNRR, în valoare de aproape 1 miliard de euro. Proiectul este blocat în Parlament de 3 ani și ar trebui finalizat până la sfârșitul lui august.
Viitorul Cod al Urbanismului are ca obiectiv simplificarea procesului de obținere a autorizațiilor de construire. Conform ministrului Dezvoltării, pentru anumite tipuri de construcții, precum case unifamiliale, terase sau garaje, procedura actuală de obținere a avizelor ar putea fi redusă, ceea ce ar eficientiza procesul administrativ și ar putea scurta termenele pentru investițiile imobiliare.
Editor : A.P.
