Primarul Sectorului 2, Rareş Hopincă, anunţă că până la sfârşitul acestui va fi realizat noul Centru Integrat de Monitorizare Video.
Proiectul reprezintă „un pas important” pentru un Sector 2 mai sigur, a transmis edilul miercuri într-o postare pe Facebook.
„Clădirea prinde deja contur, iar lucrările avansează bine. Pentru prima dată, toate activităţile de monitorizare video şi coordonare a intervenţiilor vor funcţiona într-un singur centru. Asta înseamnă că sesizările vor putea fi analizate mai rapid, iar echipajele vor interveni mai eficient acolo unde este nevoie”, a precizat Hopincă.
Potrivit acestuia, reţeaua Sectorului 2 cuprinde 763 de camere video, iar multe dintre acestea sunt „nefuncţionale”. Reţeaua va fi extinsă la aproape 1.900 de camere, toate integrate într-o platformă digitală unică, construită pe o hartă interactivă a sectorului.
„Noul centru va utiliza şi soluţii bazate pe inteligenţă artificială, capabile să identifice automat incidente şi situaţii care necesită intervenţie, reducând timpul de reacţie şi sprijinind activitatea echipajelor din teren. Clădirea va fi finalizată până la sfârşitul acestui an, iar integrarea tuturor echipamentelor şi sistemelor inteligente va continua în prima parte a anului viitor, astfel încât centrul să funcţioneze la capacitate maximă”, a menţionat Hopincă.
Editor : Liviu Cojan
