Ministerul Educației și Cercetării a publicat miercuri, 22 iulie, rezultatele repartizării computerizate pentru admiterea la liceu 2026. Din cei 119.610 absolvenți ai clasei a VIII-a care au completat fișa de opțiuni, 119.484 (99,89%) au fost repartizați, iar 74.093 de candidați (62,01%) au obținut un loc la prima opțiune. În perioada 23-28 iulie, elevii trebuie să depună dosarele de înscriere la liceele la care au fost repartizați, iar cazurile speciale vor fi soluționate între 29 și 31 iulie.
Elevii repartizați în prima etapă a admiterii trebuie să își confirme locul prin depunerea dosarului de înscriere la unitatea de învățământ la care au fost alocați.
Calendarul repartizării la liceu 2026
Conform calendarului admiterii în învățământul liceal, între 23 și 28 iulie, dosarele de înscriere vor fi depuse în unitățile de învățământ liceal în care candidații au fost repartizați.
- 28 iulie 2026 – transmiterea situației locurilor rămase disponibile după încheierea înscrierilor;
Soluționarea situațiilor speciale ivite după repartizare (așa cum sunt menționate în metodologie) este programată în perioada 29 – 31 iulie și se derulează la nivelul comisiilor județene de admitere/comisiei municipiului București.
În etapele speciale premergătoare repartizării computerizate, au fost admiși în învățământul liceal:
- 13.523 de elevi la specializări vocaţionale;
- 816 elevi la specializările vocațional-militare;
- 2.854 de elevi pe locurile rezervate elevilor rromi;
- 2.852 de elevi pe locurile rezervate CES – învățământ de masă.
A doua etapă a admiterii în învățământul liceal de stat, rezervată elevilor din seria curentă, precum și celor din seriile anterioare care nu împlinesc 18 ani până la data începerii cursurilor în anul școlar 2026 – 2027 se desfășoară în intervalul 31 iulie -18 august, fiind gestionată de comisiile județene/comisia de admitere a municipiului București.
La această etapă vor putea participa și cei 126 (0,11%) de absolvenți nerepartizați (număr total de locuri libere: 33.668), cei care nu și-au confirmat locul în termenul stabilit, precum și alte categorii de candidați prevăzute de metodologia de admitere. De asemenea, absolvenții care nu au susținut Evaluarea Națională pot fi repartizați după finalizarea etapei a doua, în condițiile stabilite de Ministerul Educației.
Editor : C.S.
