Rezultatele finale ale bacalaureatului 2026, după soluționarea contestațiilor, sunt publicate duminică, 12 iulie, în jurul orei 17:00, atât în centrele de examen, cât și online, pe platforma dedicată a Ministerului Educației, după cum a anunțat ministrul Mihai Dimian. Mediile afișate acum devin definitive pentru sesiunea iunie-iulie și încheie procesul de evaluare. După această etapă, absolvenții pot ridica diploma de bac și își pot continua demersurile pentru admiterea la facultate.
Rezultatele finale la Bacalaureat 2026
Ministerul Educației publică duminică, 12 iulie, rezultatele finale ale examenului național, după reevaluarea lucrărilor pentru care au fost depuse contestații. Mediile afișate astăzi sunt definitive pentru sesiunea iunie-iulie și nu mai pot fi modificate. Rezultatele inițiale au fost publicate în urmă cu câteva zile, iar candidații nemulțumiți de notele obținute au avut posibilitatea să solicite recorectarea lucrărilor, conform calendarului oficial al examenului.
Ca și la publicarea primelor note, listele sunt disponibile atât în centrele de examen, cât și pe platforma dedicată rezultatelor examenelor naționale, bacalaureat.edu.ro, cu respectarea normelor privind protecția datelor cu caracter personal. Candidații sunt identificați prin coduri individuale, nu prin nume și prenume.
Cum pot modifica contestațiile media finală
În urma soluționării contestațiilor, nota unei lucrări poate crește, poate scădea sau poate rămâne neschimbată, în funcție de evaluarea realizată de profesorii desemnați pentru recorectare. După această etapă, media generală obținută la examen devine definitivă și este luată în calcul atât pentru eliberarea diplomei de bacalaureat, cât și pentru admiterea în învățământul superior.
Când se eliberează diploma de bacalaureat
După publicarea rezultatelor finale, liceele încep procedura de eliberare a diplomelor de bacalaureat pentru absolvenții declarați promovați. Ministerul Educației a precizat că unitățile de învățământ pot emite diploma doar după încheierea procesului de soluționare a contestațiilor și după primirea rezultatelor definitive. În cazul absolvenților care au solicitat recorectarea lucrărilor, documentul este eliberat pe baza mediilor finale stabilite în urma acestei etape.A
Pentru absolvenții care nu au depus contestație, procedura se încheie odată cu expirarea termenului de depunere a cererilor de recorectare. Aceștia își pot ridica diploma de bacalaureat începând cu 10 iulie, fără a mai aștepta afișarea rezultatelor finale.
Diploma de bac este actul oficial care atestă promovarea examenului și este necesară pentru înscrierea la majoritatea programelor de licență din țară. Pentru mulți absolvenți, afișarea notelor marchează începutul unei noi etape: admiterea la facultate. Universitățile din București și din celelalte centre universitare au început sau urmează să înceapă înscrierile în sesiunea de vară, iar calendarele diferă de la o instituție la alta și chiar între facultăți.
În cele mai multe cazuri, candidații trebuie să depună diploma de bacalaureat sau, acolo unde metodologia permite, documentele solicitate până la eliberarea acesteia. De aceea, absolvenții sunt sfătuiți să consulte calendarul și condițiile de admitere ale facultății la care doresc să studieze, deoarece perioadele de înscriere, criteriile de selecție și documentele necesare pot varia.
Ce urmează pentru cei care nu au promovat
Candidații care nu au reușit să promoveze examenul în sesiunea iunie-iulie se pot înscrie la sesiunea iulie-august a bacalaureatului 2026. Potrivit calendarului aprobat de Ministerul Educației, înscrierile pentru a doua sesiune se desfășoară în perioada 14-21 iulie, urmând ca probele de evaluare a competențelor și cele scrise să înceapă în luna august.
Rezultatele la bacalaureat 2026, pentru fiecare județ
Rezultate Bacalaureat 2026 București;
Rezultate Bacalaureat 2026 Alba;
Rezultate Bacalaureat 2026 Argeș;
Rezultate Bacalaureat 2026 Arad;
Rezultate Bacalaureat 2026 Bacău;
Rezultate Bacalaureat 2026 Bihor;
Rezultate Bacalaureat 2026 Bistrița-Năsăud;
Rezultate Bacalaureat 2026 Botoșani;
Rezultate Bacalaureat 2026 Brăila;
Rezultate Bacalaureat 2026 Brașov;
Rezultate Bacalaureat 2026 Buzău;
Rezultate Bacalaureat 2026 Călărași;
Rezultate Bacalaureat 2026 Caraș-Severin;
Rezultate Bacalaureat 2026 Covasna;
Rezultate Bacalaureat 2026 Constanța;
Rezultate Bacalaureat 2026 Cluj;
Rezultate Bacalaureat 2026 Dâmbovița;
Rezultate Bacalaureat 2026 Dolj;
Rezultate Bacalaureat 2026 Galați;
Rezultate Bacalaureat 2026 Giurgiu;
Rezultate Bacalaureat 2026 Gorj;
Rezultate Bacalaureat 2026 Harghita;
Rezultate Bacalaureat 2026 Hunedoara;
Rezultate Bacalaureat 2025 Ialomița;
Rezultate Bacalaureat 2026 Iași;
Rezultate Bacalaureat 2026 Ilfov;
Rezultate Bacalaureat 2026 Maramureș;
Rezultate Bacalaureat 2026 Mehedinți;
Rezultate Bacalaureat 2026 Mureș;
Rezultate Bacalaureat 2026 Neamț;
Rezultate Bacalaureat 2026 Olt;
Rezultate Bacalaureat 2026 Prahova;
Rezultate Bacalaureat 2026 Satu Mare;
Rezultate Bacalaureat 2026 Sălaj;
Rezultate Bacalaureat 2026 Sibiu;
Rezultate Bacalaureat 2026 Suceava;
Rezultate Bacalaureat 2026 Teleorman;
Rezultate Bacalaureat 2026 Timiș;
Rezultate Bacalaureat 2026 Tulcea;
Rezultate Bacalaureat 2026 Vâlcea;
Rezultate Bacalaureat 2026 Vrancea;
Rezultate Bacalaureat 2026 Vaslui.
Editor : C.S.
