Oana Țoiu a declarat sâmbătă seara, în exclusivitate la Digi24, că România face eforturi pentru a convinge SUA să păstreze trupele în țară, iar „un lucru esențial la care se uită americanii acum este contribuția fiecărui stat aliat”. Declarația vine după o întâlnire cu o delegaţie a Congresului SUA. Țoiu a mai subliniat faptul că istoria parteneriatului strategic SUA-România este foarte importantă în acest context.
„Mike Rogers este unul dintre membrii Congresului care a fost alături de România pe parcursul ultimului an. Este a doua, a treia oară când ne întâlnim. De data aceasta la București. În iulie ne-am văzut la Washington, dar am păstrat legătura telefonică de-a lungul timpului și dumnealui a fost din grupul celor care au arătat solidaritate față de România în cazul incursiunilor dronelor. Am discutat de altfel și despre Consiliul de Securitate al Organizației Națiunilor Unite și sprijinul SUA în efortul diplomatic”, a spus Oana Țoiu la Digi24.
„Pentru cei care se uită acum la noi și au întrebări practice și se uită pe bună dreptate și cu îngrijorare și cu interes la prezența trupelor americane pe teritoriul României și al Europei – pentru că securitatea României este legată și de postura americană pe întreg continentul -, este important să înțelegem că perspectiva pe care o au membrii Congresului, și în special dumnealui, care conduce Comitetul pentru Forțele Armate din Camera Reprezentanților și a fost o delegație bipartizană, aceste lucruri se traduc direct în decizii”, a continuat aceasta.
Limitări față de posibilitatea administrației americane de a retrage un număr semnificativ de trupe din Europa
„De exemplu, una dintre deciziile care a fost luată anul trecut a fost decizia Congresului să pună limitări față de posibilitatea administrației de a retrage un număr semnificativ de trupe din Europa. Practic, 76.000 este acest plafon. Dacă se scade sub acest plafon pe teritoriul european, trebuie să fie o conversație cu Congresul în această direcție. Tot ei sunt cei care, tot la inițiativa și aportul lui Mike Rogers, au dus la câteva decizii-cheie. De exemplu, în acest moment, aprobarea pentru alocarea bugetară pentru apărare în Statele Unite ale Americii prevede o creștere de peste 25% a bugetului alocat pentru 2027 pe teritoriul Europei. Sigur, între Camera Reprezentanților și Senat acolo sunt în continuare dezbateri, dar Congresul are o poziție fermă pro-NATO”, a explicat ministrul de Externe.
„Istoria parteneriatului strategic cu România e foarte importantă”
„Și atât în cadrul echipei republicane, cât și în cadrul echipei democraților, istoria parteneriatului strategic cu România e foarte importantă. Mulți dintre ei au văzut baza de la Kogălniceanu sau au planuri să viziteze România în viitor, iar noi, pe parcursul acestui an, am făcut din întâlnirile cu Congresul o prioritate a diplomației. De aceea, o dată la două-trei luni, în delegațiile noastre la Washington ne-am asigurat că avem aceste conversații în Congres. Au fost peste 20 de întâlniri în ultimul an în Congres și asta duce la aceste decizii politice de sprijinire a prezenței americane pe teritoriul României și european”, a adaugat Oana Țoiu.
În acest moment, Statele Unite ale Americii au, pe o perioadă de câteva luni, o revizuire a posturii pe teritoriul european. Această obligație de a se consulta cu aliații vine tot din deciziile luate în Congres.
„Elbridge Colby a fost în aceste zile la Bruxelles, la sediul NATO, a avut întâlniri și cu delegația României și a discutat cu Secretarul General Mark Rutte și cu delegațiile celorlalte țări.
În perspectiva reașezării și redimensionării trupelor și capabilităților pe teritoriul european, un om-cheie în acest proces este SACEUR, Comandantul Suprem al Apărării NATO, generalul american Grinkevich, cu care noi, la Conferința de Securitate de la München, de altfel, am moderat un format de lucru cu industria de apărare. Generalul Grinkevich este, de altfel, cel care a și aprobat în interiorul NATO cererile României de creștere a capacității de descurajare și apărare pe flancul estic, atât din perspectiva apărării antiaeriene, cât și a securității maritime. Și acest ordin face parte acum din planificarea de viitor în interiorul NATO. Nu privește doar SUA asta, vorbim și de creșterea prezenței aliaților europeni”, a punctat ministrul.
„Argumentele noastre sunt solide”
„Generalul Grinkevich, cât și această delegație a Congresului au aceste discuții specifice cu România. Argumentele noastre sunt solide, nu vorbim doar de nevoia de a întări prezența pe flancul estic și la Marea Neagră, ci și de aportul semnificativ, recunoscut, al României în interiorul NATO. Suntem printre țările care nu doar că își respectă angajamentul luat la Summitul NATO de la Haga, dar avem un plan accelerat de a ne atinge obiectivul de alocare. Și inclusiv investiția în infrastructura duală este un element important: vorbim de prezența în infrastructura portuară, dar și de ceea ce cei care se uită la noi au văzut ca fiind legat de investițiile în autostradă, de exemplu. Toate aceste lucruri care țin și de mobilitate militară.
În acest plan de revizuire pe masa secretarului Hegseth o să fie puse analize care țin de perspectiva militară. Congresul, de asemenea, are un rol important în discuția și cu Președintele Donald Trump.
„Nu vorbim doar de nevoi, ci un lucru esențial la care se uită ei acum este contribuția fiecărui stat aliat. Inclusiv decizia României de a încuviința utilizarea – cu rol exclusiv defensiv, și subliniez asta – a bazelor militare pentru sprijinul apărării SUA în conflictul din Orientul Mijlociu este un element important și, de altfel, Secretarul General Rutte a menționat asta și în vizita dumnealui la Washington”, a conchis Oana Țoiu.
Editor : Liviu Cojan
