Rusia susține că a început pregătirile pentru „atacuri masive” asupra instalațiilor din sectorul energetic al Ucrainei, potrivit News.ro, care citează AFP. Moscova afirmă că loviturile vor fi un răspuns la atacurile ucrainene asupra infrastructurii civile și a sectorului energetic și petrolier din Rusia.
„Forțele armate ruse au început pregătirea unor atacuri masive împotriva instalațiilor din sectorul energetic al Ucrainei”, a transmis Ministerul rus al Apărării, într-un mesaj publicat pe Telegram.
Anunțul Moscovei vine în contextul intensificării atacurilor aeriene dintre cele două țări, care au vizat în ultimele luni infrastructura energetică, obiective industriale, petroliere și logistice.
Rusia susține că armata sa a lovit, în noaptea de sâmbătă spre duminică, mai multe obiective din Kiev. Printre acestea s-ar afla un combinat care produce azbest și ciment, ale cărui depozite ar fi fost folosite pentru stocarea explozibililor, precum și un producător de drone și muniție.
Cu o zi înainte, un atac rusesc asupra unui depozit de muniții din apropierea Kievului a provocat o explozie de amploare. Cel puțin 37 de persoane au fost ucise, potrivit informațiilor publicate după atac.
În paralel, Ucraina a intensificat atacurile cu drone asupra unor obiective de pe teritoriul Rusiei, inclusiv asupra unor instalații din sectorul energetic. Moscova a adoptat recent și măsuri pentru protejarea infrastructurii considerate vulnerabile în fața atacurilor ucrainene.
Sectorul energetic ucrainean a fost în mod repetat ținta atacurilor rusești de la începutul invaziei. În timpul iernilor precedente, loviturile asupra centralelor și infrastructurii energetice au provocat pene de curent și au afectat alimentarea cu energie și încălzire în mai multe regiuni.
Editor : A.R.
