Marii producători de cipuri de memorie au reușit să schimbe radical regulile jocului pe piața semiconductorilor. Profitând de cererea uriașă generată de industria AI, cei trei mari producători de DRAM au impus clienților contracte pe termen lung cu plăți în avans și plafoane minime de preț. În prezent, aceștia au acumulat peste 38 de miliarde de dolari sub formă de avansuri, garanții financiare și depozite nereturnabile pentru comenzi ce urmează să fie livrate până în 2030.
Informația vine dintr-un raport DigiTimes care susține că această strategie le permite producătorilor să își asigure profiturile și să elimine riscurile ciclurilor de scădere economică, forțând marii cumpărători de tehnologie să accepte prețuri umflate pentru a-și garanta stocurile de cipuri HBM și DRAM. De exemplu, Micron a încasat deja 18 miliarde de dolari în numerar de la clienți strategici, în timp ce Samsung a încheiat contracte pe minim cinci ani cu 25% din valoarea totală încasată în avans.
Chiar dacă la prima vedere lucrurile arată destul de rău, tot din acest raport înțelegem destul de repede că și poziția super favorabilă în care se află acum producătorii de memorie este temporară. Ne putem aștepta ca 2029 să fie anul în care lucrurile se schimbă iarăși, pe măsură ce noile fabrici de semiconductori ale Samsung, SK Hynix și Micron sunt finalizate. Odată ce capacitatea de producție va fi destul de mare cât să satisfacă cererea, cumpărătorii de memorie vor deveni iarăși cei care dictează prețurile. Momentan, costurile pentru memorie sunt la fel de mari ca prin 2007, deci am dat înapoi cu aproape două decenii într-o singură criză.
