Şase state membre ale Uniunii Europene au solicitat, sâmbătă, introducerea unei taxe la nivelul UE care să se aplice companiilor petroliere, ale căror profituri au crescut vertiginos ca urmare a războiului din Orientul Mijlociu.
Miniştrii de Finanţe din Germania, Italia, Austria, Polonia şi Portugalia, împreună cu ministrul Economiei din Spania, au trimis scrisoarea comună ministrului de Finanţe irlandez, a cărui ţară deţine în prezent preşedinţia rotativă a UE, în care au solicitat ca problema unei taxe pe profiturile companiilor petroliere să fie inclusă pe ordinea de zi a reuniunii miniştrilor de Finanţe din blocul comunitar, care va avea loc luna viitoare la Dublin, informează AFP, citată de Agerpres.
„Companiile petroliere se bucură de o profitabilitate generală şi de marje la produsele rafinate care depăşesc creşterea preţului ţiţeiului. Ne confruntăm cu unul dintre cele mai mari şocuri de aprovizionare din ultimele decenii, iar nemulţumirea creşte la nivel mondial din cauza creşterii costului vieţii”, se arată în scrisoarea consultată de AFP.
Miniştrii solicită discuţii la nivelul UE privind impozitarea profiturilor excepţionale, care să ţină cont de lecţiile învăţate din implementarea unei măsuri similare în 2022, după invadarea Ucrainei de către Rusia.
Ministrul german de Finanţe, Lars Klingbeil, a declarat în repetate rânduri că firmele energetice nu trebuie să jefuiască consumatorii în timpul acestei crize, a declarat o sursă din cadrul ministerului pentru AFP. „Profiturile excesive legate de criză trebuie returnate consumatorilor”, a apreciat sursa.
Mai multe din ţările semnatare au solicitat deja la începutul acestui an o taxă pe profiturile companiilor petroliere. Companiile din sectorul energetic au văzut cum profiturile lor au crescut semnificativ după ce Statele Unite şi Israelul au lansat un război împotriva Iranului în februarie, ceea ce a dus la o reducere a traficului prin Strâmtoarea Ormuz, o rută crucială pentru tranzitul cu energie.
Cu toate acestea, UE nu a dat până acum niciun semnal că intenţionează să impună o taxă pe profiturile companiilor petroliere
Editor : M.B.
