Banca Națională a României (BNR) estimează că rata anuală a inflației se va reduce ușor în luna iunie, iar în trimestrul al III-lea din 2026 va consemna o scădere substanțială, pe fondul epuizării efectelor directe ale eliminării plafonului la prețul energiei electrice și ale majorării cotelor de TVA și a accizelor.
„Potrivit actualelor evaluări, rata anuală a inflației se reduce ușor în luna iunie, iar în trimestrul III 2026 va consemna o scădere substanțială, așa cum s-a anticipat anterior, pe fondul epuizării efectelor directe ale eliminării plafonului la prețul energiei electrice și ale majorării cotelor de TVA și a accizelor. În același timp, presiuni dezinflaționiste tot mai evidente sunt așteptate, într-o perspectivă mai îndepărtată, din partea factorilor fundamentali, cu precădere din partea cererii agregate, pe fondul corecției bugetare inițiate în 2025 și continuate în acest an, cu implicații favorabile atât asupra anticipațiilor inflaționiste, cât și asupra ajustării în continuare a deficitului de cont curent”, a transmis BNR.
În primele două luni ale trimestrului al II-lea din 2026, rata anuală a inflației a continuat să crească, ajungând la 10,85% în luna mai, de la 9,87% în luna martie.
Pe termen mai lung, instituția estimează că presiunile dezinflaționiste se vor accentua, în principal pe fondul factorilor fundamentali, în special al cererii agregate, ca urmare a corecției bugetare începute în 2025 și continuate în acest an. În aceste condiții, sunt așteptate atât o temperare a anticipațiilor inflaționiste, cât și continuarea ajustării deficitului de cont curent.
În același timp, rămân incertitudini importante cu privire la măsurile care ar putea fi adoptate în actualul context politic pentru continuarea consolidării bugetare după acest an, în conformitate cu Planul bugetar-structural pe termen mediu convenit cu Comisia Europeană și cu procedura de deficit excesiv.
otodată, perspectivele activității economice și ale inflației pe termen mediu sunt influențate de riscurile generate de conflictul din Orientul Mijlociu și de șocul energetic global.
„Incertitudini și riscuri mari la adresa perspectivei activității economice, implicit a evoluției pe termen mediu a inflației, generează și conflictul din Orientul Mijlociu și șocul energetic global, prin efectele potențial exercitate, pe mai multe căi, asupra puterii de cumpărare și încrederii consumatorilor, precum și asupra activității și profiturilor firmelor, inclusiv prin afectarea dinamicii economiilor și a inflației la nivel european și mondial și a percepției de risc față de regiune, cu impact asupra costurilor de finanțare”, se arată în comunicatul BNR.
Editor : A.D.
