Cele opt ore de lucru petrecute la calculator pot trece repede, dar pot lăsa urme asupra posturii. În fiecare zi spatele tău știe cât timp ai stat pe scaun. Amenajarea unui setup ar trebui să înceapă scaunul și biroul pentru a-ți asigura confort. Un scaun ergonomic îți permite să adaptezi poziția corpului, iar un birou potrivit te ajută să așezi monitorul, tastatura și mouse-ul la o înălțime confortabilă. Cele două trebuie privite ca un sistem, nu ca două piese de mobilier cumpărate separat.
Scaun de gaming sau ergonomic: ce reglaje contează cu adevărat după opt ore?
Primul lucru pe care ar fi bine să-l verifici este reglarea înălțimii, indiferent de tipul scaunului pe care intenționezi să-l achiziționezi. Atunci când stai la calculator, tălpile ar trebui să aibă un sprijin stabil, iar înălțimea scaunului trebuie corelată cu cea a blatului. Antebrațele ar trebui să poată ajunge confortabil la zona tastaturii, fără să fii nevoit să ridici umerii sau să te apleci spre birou.
Multe scaune și birouri au ajustări ce pot fi potrivite înălțimii și stilului de lucru. Poți avea un scaun foarte bine construit, dar dacă blatul este mult prea sus pentru tine, vei ajunge să compensezi printr-o poziție incomodă. Invers, un birou prea jos te poate face să stai aplecat spre ecran.

În cazul scaunului ar fi bine să verifici reglarea înălțimii și caracteristicile spătarului. Posibilitatea de înclinare îți oferă libertatea de a schimba poziția și de a nu rămâne „înghețat” ore întregi în aceeași postură. Un model cu cotiere reglabile oferă sprijin brațelor fără să împingă umerii în sus. Cele mai multe scaune de gaming au tetieră reglabilă, iar aceasta poate deveni utilă când petreci mult timp la calculator. În cazul scaunelor de birou, nu toate modelele au tetiere, iar dacă știi că ai nevoie de susținere optimă ar trebui să verifici acest detaliu.
Ideea este simplă: cu cât petreci mai mult timp pe scaun, cu atât posibilitatea de ajustare devine mai relevantă. Un model care arată spectaculos, dar nu se adaptează corpului tău, își pierde rapid farmecul după câteva ore.
Mesh, stofă sau piele ecologică? Materialul poate schimba complet experiența
Materialul scaunului nu este doar o alegere estetică, mai ales dacă vorbim despre opt ore sau mai mult petrecute zilnic la calculator. Mesh-ul este una dintre variantele interesante pentru utilizarea îndelungată datorită ventilației. Aerul poate circula prin spătar, iar diferența devine ușor de observat în zilele călduroase sau într-o cameră în care PC-ul ridică temperatura. Modelele ergonomice moderne folosesc frecvent această soluție tocmai pentru combinația dintre aspectul minimalist și respirabilitate.

Materialul textil poate oferi, la rândul lui, o senzație plăcută și un look mai apropiat de mobilierul clasic. Pielea ecologică atrage prin aspect și prin faptul că suprafața se curăță relativ simplu, însă ventilația poate deveni un criteriu important dacă petreci foarte multe ore pe scaun.
Nu există însă un material care să câștige automat pentru toată lumea. Când încăperea în care lucrezi este o cameră călduroasă, respirabilitatea materialului cu care este îmbrăcat scaunul poate deveni prioritate. Dacă vrei un setup elegant și îți place senzația unei suprafețe netede, vei avea alte preferințe. Important este să nu alegi exclusiv după fotografie.
În zona de birouri de gaming, detaliile aparent mici pot face setup-ul mult mai plăcut. Un suport pentru căști, spațiul suficient pentru mouse, monitoare și periferice sau posibilitatea de a gestiona mai bine accesoriile sunt genul de lucruri pe care poate nu le consideri spectaculoase în ziua cumpărării, dar pe care ajungi să le apreciezi zilnic.
Susținerea lombară face diferența, dar niciun scaun nu poate înlocui mișcarea
Zona lombară merită atenție deoarece spătarul ar trebui să susțină forma naturală a spatelui, nu să te oblige să stai într-o poziție rigidă. Un suport lombar bine poziționat trebuie să ofere sprijin fără să creeze senzația că ceva te împinge agresiv în spate. Dacă suportul este reglabil, ai mai multe șanse să-l adaptezi conformației tale.

Un fotoliu de gaming poate avea laterale pronunțate și un look inspirat de scaunele auto, în timp ce un model ergonomic de birou poate miza pe un design mai discret și pe reglaje care chiar ajută când petreci mult timp în scaun. Niciuna dintre categorii nu este mai bună, contează modelul concret și cât de bine se adaptează corpului tău.
Întrebarea „scaun de gaming sau scaun ergonomic?” nu are nevoie de un răspuns bazat pe etichetă. Caută scaunul care se reglează suficient de bine pentru corpul tău, oferă susținere lombară potrivită și folosește un material în care te simți confortabil după mai multe ore, nu doar în primele zece minute.
