„Și atunci m-au dat afară din biserică”. Cum și-a început cariera un actor dintr-un film cu 7 nominalizări la premiile Gopo

Adonis Tanța (31 ani) este nominalizat la premiile Gopo 2026 la categoria „Cel mai bun actor în rol secundar”, pentru rolul Fred din filmul „Kontinental ’25”. Într-un interviu pentru publicul HotNews, actorul povestește că și-a început cariera într-un mod mai puțin obișnuit: „Eu în biserică (cea penticostală – n.r.) am învățat să cânt. În clasa a 12-a am scos un film de lungmetraj, se numea ,,La răscruce de drumuri” și am avut premieră cu colegii și cu prietenii de la biserică, iar mesajul era bun: cum să nu te droghezi. În filmul ăla am fumat, și atunci m-au dat afară din biserică. Pentru că nu m-am mai dus la biserică, am început să fac artă ca lumea”, spune actorul.

• Adonis Tanța joacă în „Kontinental ’25”, filmul lui Radu Jude, premiat cu Ursul de Argint pentru Cel mai bun scenariu și care are șapte nominalizări la premiile Gopo din 2026. Gala de decernare va avea loc pe 4 mai 2026.
• Povestea din „Kontinental ’25” se petrece la Cluj-Napoca, orașul contrastelor, unde un bărbat fără casă care stă în subsolul unei executoare judecătorești (Eszter Tompa). Când aceasta îl evacuează, bărbatul se sinucide. După moartea lui, personajele intră într-o spirală a mustrărilor de conștiință.

• Pentru că viața bate filmul, motivul pentru care Adonis Tanța este actor azi se datorează mamei sale, care a plecat la muncă în Italia ca badantă, când primăria i-a amenințat că îi evacuează dacă nu își plătesc casa.
• Colaborarea lui Adonis Tanța cu Radu Jude a început în urmă cu 3 ani, la un program de creație organizat de Reactor. Adonis a regizat un scurtmetraj absurd intitulat „Manifestul unui artist care a creat un mare câcat”. De acolo a început o colaborare care a dus la două filme premiate la Berlinale și Locarno, în care Adonis este protagonist, iar în prezent lucrează la altele alături de cineast.
• ,,Mie niciodată nu mi-a plăcut să te iei așa în serios, de parcă zici că ai schimbat lumea. Eu cred într-un teatru distractiv și, sigur, cu mici întrebări sau revelații la final”, povestește artistul.
• Gala de decernare a premiilor Gopo va avea loc pe 4 mai 2026.

– Cum a arătat copilăria dumneavoastră în Cluj-Napoca?
– Adonis Tanța: Da, asociez acea perioadă cu vara când trebuie să te simți bine, dar eu aveam tot felul de probleme acasă. Eram destul de speriat de lume și de viață. Cam de mic am început să fac eu teatru și artă. Mă jucam mult, că nu-mi convenea ce era în jurul meu, în familie. Pe vremea aceea eram foarte săraci. Îmi amintesc că făceam tot felul de scenete cu vecinii. O dată îmi doream foarte mult să mănânc la McDonald’s și nu aveam bani și țin minte că am făcut felicitări și am mers cu o vecină mai mică la oameni și le-am zis că suntem de la Casa de Copii Pinocchio și așa ne-am făcut bani de McDonald’s. Un fel de cerșeală, dar nu chiar, că noi făceam și felicitările alea, știi?

„Mama tot timpul a zis că e foarte important să nu te simți umilit că n-ai bani”

– Ați spus de mai multe ori că părinții v-au sprijinit financiar, ca să puteți să realizați filmele, cum a fost posibil acest lucru?
– Eu vin dintr-o familie foarte simplă, penticostală, mama și tata au fost brutari și am două surori mai mari. La biserică am învățat să cânt. Eram foarte săraci, iar banii pentru filme au apărut când mama mea a plecat în Italia să lucreze, pentru că aveam o problemă foarte gravă acasă. Mai exact, casa trebuia plătită, dacă nu, ne evacuau. Am și făcut un spectacol despre asta, într-o notă comică, că-mi place să abordez problemele astea într-o cheie amuzantă. Mama și tata m-au dus la liceul de muzică și au înțeles că trebuie să ai bani să faci meseria asta. Atunci am tot primit bani și pentru spectacole și filme, dar, când zic bani, să-ți imaginezi 1000 de euro pentru spectacole, am făcut proiecte cu buget redus.

– Mama dumneavoastră  ce a lucrat în Italia?
– Păi s-a ocupat de oameni în vârstă, ca badantă. Totodată, părinții m-au validat mereu și asta mi-a dat și foarte multă libertate și foarte multă încredere în mine. Mama a lucrat în Italia 18 ani, dar cu veniri și plecări constante. Prima dată a plecat pentru 3 luni, ca să ne putem plăti casa, iar apoi au apărut alte probleme și a văzut că se plătește mai bine. Țineam foarte des legătura. Cred că, dacă mama nu pleca la muncă în străinătate, eu nu făceam meseria asta, pentru că ai nevoie de susținere financiară.

Eu, cum am făcut conservatorul și liceul de muzică, mi-au luat pian, eram îmbrăcați fain la recitaluri, că la conservator trebuie să te îmbraci în costume. Mama tot timpul a zis chestia asta, că e foarte important să nu te simți umilit că n-ai bani. 

– Câți ani aveați când a plecat mama dumneavoastră?
– Eram în clasa a doua, aveam opt ani. Țin minte că a plecat cu autobuzul Atlassib. Mi-a zis să nu mă duc la școală, să stau cu tata și cu surorile mele. Vai, dar ce tristă a fost ziua aia; cu autobuzele alea și cu mama care pleca în Italia. Bine, ea e întoarsă de mulți ani în țară, acum, dar în familia noastră încă mai discutăm despre asta. 

A rămas tristețea asta în familie că nu a fost alături de noi, dar, în același timp, a reușit foarte fain să termine casa. Acum o duc bine ai mei, datorită faptului că ea a plecat, și noi pe lângă ei. E într-un fel să fii un copil care nu are bani la școală și acasă mănânci ce este, însă ai mei au făcut mereu să nu pară că nu avem, dar noi știam că n-avem.

– Biserica v-a oferit vreun sprijin în sensul ăsta?
– Biserica m-a ajutat foarte mult, că eram nevoiași, ne duceau în tabără la mare. Era foarte fain că n-am dus lipsa de a vedea chestii. Dar banii mi se par foarte importanți, raportat la umilință. Asta am exploatat mult și la teatru, am făcut multe spectacole cu tematica banilor și a sărăciei, abordate într-o cheie comică despre sărăcie; tot timpul așa am trecut peste lucrurile astea.

– Cum priviți faptul că e nevoie de foarte mulți bani ca să faci meseria pe care o aveți, care la rândul ei e prost plătită și subfinanțată?
– Ai nevoie de foarte mulți bani să o faci până o faci. Eu acum fac bani. Cred că sunt foarte privilegiat că mă descurc din meseria mea, dar și muncesc toată ziua. Sunt în foarte multe proiecte și eu nu am făcut niciun compromis să mă angajez unde nu mi-ar plăcea sau să fiu într-un spectacol care nu mi-ar plăcea, n-am prea făcut de-astea, deci cumva poate tocmai de asta am nevoie de susținere.

„Îmi place să joc personaje care sunt niște dobitoci”

– În ce spectacol/film n-ați vrea să jucați niciodată?
– Într-un spectacol problematic, adică cu glume tâmpite, cu glume homofobe, glume că femeile sunt proaste și că-s curve. Dar n-am probleme să fac personaje de genul, chiar îmi place să joc personaje care sunt niște dobitoci, dar când spectacolul nu e acoperit de un concept care să transmită ceva bun în final, atunci n-aș juca nicidecum. Și nu aș mai juca acolo unde sunt regizori, regizoare care  abuzează. Am lucrat și cu regizori și cu regizoare foarte agresive și culmea, situațiile astea au fost acolo unde spectacolul vorbea despre cum să facem o lume mai bună. 

„Mi se pare că Clujul e doar al oamenilor cu foarte mulți bani”

– Locuiți în Cluj-Napoca dintotdeauna. Vă mulțumește felul în care s-a dezvoltat orașul?
– Pe de-o parte da, pentru că, cel puțin în zona asta (n.r. centru),  nu mai e atâta de jegos. Când eram mic totul era tare urât. Pe de-o parte mie îmi place că lucrurile se dezvoltă, pe de altă parte, mi se pare că acum nu știu a cui e orașul ăsta, că pare că e doar al oamenilor cu foarte mulți bani și asta mi se pare o problemă. Degeaba faci frumos doar pentru cine își permite să se plimbe sau să locuiască în centru. 

– Ați simțit că orașul se întoarce împotriva dumneavoastră, în ciuda faptului că sunteți clujean?
– Da, din punct de vedere cultural. În primul rând, la capitolul fonduri, la cum susține primăria demersurile pe care noi le facem, care eu cred că aduc un plus. În al doilea rând, din punct de vedere financiar, cred că se întoarce împotriva mea. Eu nu stau cu părinții, că stau în chirie, deci eu plătesc 400 de euro chirie și atunci normal că se întoarce împotriva mea. Mă afectează ca un om care e din altă parte, până la urmă.

„M-au dat afară din biserică şi nu m-au mai lăsat să cânt”

– Începuturile dumneavoastră artistice au rădăcinile în Biserica Penticostală, un mediu conservator. Cum ați ajuns la filme așa neconvenționale, precum ,,Kontinental 25” și ,,Dracula”?
– Este foarte conservator. Eu în biserică am învățat să cânt, toată lumea din familia mea cântă. Tot în biserică se făceau scenete de Crăciun, de Paști, în care am și jucat. În clasa a 12-a am scos un film de lungmetraj, se numea ,,La răscruce de drumuri” și am avut premieră cu colegii și cu prietenii de la biserică, iar mesajul era bun: cum să nu te droghezi, cum să nu fii un adolescent problematic, iar eu în filmul ăla am fumat, și atunci m-au dat afară din biserică şi nu m-au mai lăsat să cânt. Lucru care mie mi-a picat foarte rău. 

Atunci prietenii mei s-au dezis că ,,vai Adonis e un om pierdut”. De atunci nu m-am mai dus la biserică, însă eu sunt un om credincios. M-aș duce dacă ar fi o biserică faină cum este în străinătate, deschisă. Tu ai dreptul la credință oricine și oricum ai fi.

Pentru că nu m-am mai dus la biserică, am început să fac artă ca lumea și nu mi-am mai pus întrebări despre ce e problematic sau ce le pasă lor că e aiurea sau nu. Nu mă mai interesează lucrul acesta, îți spun sincer, ce zice lumea de la biserică când mă vede pe mine în filmul,,Dracula”– no, să nu se ducă. Eu n-aș fi făcut filmele astea dacă  n-ar avea un mesaj bun. 

– Dar Fred din ,,Kontinental ’25” ce vrea să ne spună, apropo de nominalizarea Gopo?
– Fred e un fost student la Drept care a ajuns livrator de mâncare. El e un băiat care vorbește în dodii și în povești despre ce înseamnă să fii zen. Eu m-am așteptat să fiu nominalizat, mă miram dacă nu eram nominalizat. Cred că am făcut un rol bun, am scos două filme și am intrat în vizorul oamenilor.

 – Care sunt mesajele din ,,Dracula” și ,,Kontinental ’25”? 
– Atât ,,Dracula”, cât și ,,Kontinental ’25” au un mesaj uman, profund, social, aproape ca Iisus, așa de stânga. 

„Isus a fost un mare stângist”

– Cum ca Isus?
– Da, păi Iisus a fost un mare stângist până la urmă, adică el voia să trăim toți egal, un mare exemplu. Așa sunt și filmele astea și ceea ce fac eu la teatru, pentru că eu încerc să fac totul pentru oameni, că toată lumea merită iubire, o casă, respect și așa mai departe.

Mesajul în ,,Kontinental ’25” și în ,,Dracula” e cum să fim atenți la oamenii pe lângă care tot trecem și nu avem ce să facem pentru ei: oamenii manipulați, oamenii simpli. În ,,Dracula”, finalul filmului e într-o cheie foarte realistă. Este un domn care lucrează la salubritate și merge să-și vadă fiica la serbare, dar nu are timp să-și schimbe hainele de la job, și fiicei lui îi e foarte rușine cu el și zice: „stai acolo la gard, că mi-e rușine de ce zice lumea”, iar fiica lui spune o poezie despre Vlad Țepeș: „Vlad, care tu ne salvezi România”, și el se uită cu drag la fiica lui și plânge.

E despre oamenii care sunt opresați de tot ce înseamnă putere, mit, draci, „’vampirii’’ care ne omoară, vampirul ca un capitalist foarte mare, de exemplu. În ultima scenă e esența filmului.

– „Visul” de Alexa Băcanu, în regia lui Dragoș Alexandru Mușoiu, este despre abuzul din mediul universitar, pe care l-ați arătat chiar în universități. Cum au reacționat profesorii universitari când l-au văzut?
– Problema este că au văzut foarte puțini dintre oameni spectacolul, că nu au prea vrut să vină, dar cei care au venit mi se pare că au fost într-un fel de defensivă, un fel de „generația asta e așa de sensibilă că nu mai poți lucra cu ei”, dar nu e vorba despre asta. Una este să abuzezi sexual pe cineva și să jignești și alta e să lucrezi cu omul ăla, una e să-l înveți o tehnică, și alta e până la a-l jigni și manipula. E îngrozitor să se întâmple asta și mi se pare că mulți au fost, de fapt, în defensivă totală cu treaba asta.

–  S-a schimbat ceva între timpul în școli?
– Da, s-a înființat o comisie de etică la Cluj-Napoca la Facultatea de Teatru și Film (UBB), a fost dat afară și un profesor (n.r. Cazul Cristian Grosu de la FTF)  și  poate și, sper că oamenii nu mai fac lucruri ca astea ca să nu se vorbească despre ei.  

– Care e premisa greșită de la care se pleacă?
– Premisa greșită e că cineva e maestru și orice zice este valabil și ți se bagă asta în cap și nu-ți lasă spațiu să îți dai și tu seama și să te întrebi și tu ce e în regulă și ce nu e. Fiind tânăr, tu iei totul de bun, deodată. Arta e foarte personală și lucrezi cu tine, cu sufletul, cu corpul tău și atunci devine foarte riscant ce se întâmplă. Dacă nu există niște reguli între profesor și student, atunci lucrurile devin foarte confuze, de fapt.

– Ați întâlnit asta la academie?
– Da, abuzuri de care ulterior mi-am dat seama. În primul rând, faptul de a nu oferi încredere unui student, de a-i transmite că nu e bun, că nu o să facă nimic. Dacă ești mai vocal ca student, iar îți faci probleme, că n-ai voie să comentezi, n-ai voie să pui o întrebare, n-ai voie să ai o părere, n-ai voie să ai nimic. Eu am fost genul care zice lucruri și atunci mi s-a părut așa că mă apăsa pe cap destul de tare. În același timp, am învățat de la alți profesori lucruri faine, pe care și acum le aplic și le ador.

– Colaborarea cu Radu Jude a început într-o zi ploioasă, pe malul Someșului, în Cluj-Napoca, când ați îmbrăcat doi colegi în triton și mireasă și i-ați pus să stea sub un pod, în noroi pentru un scurtmetraj. Acolo erați regizor. Ce a văzut Radu Jude atunci la dumneavoastră de s-a legat o aşa colaborare?
– Filmul ăla se numește „Manifestul unui artist care a creat un mare câcat”, pentru că eu nu știam ce film să fac (n.r. era în cadrul unui program marca Reactor) și zic: vai Doamne, mâine sunt filmările, așa că o să fac ceva foarte absurd. 

Eu lucrez mult pe costum în teatru și mi se fain să pui niște oameni costumați sub podul Someșului şi de acolo le-am zis ce să facă. Lui Radu Jude și lui Marius Panduru, directorul de imagine, li s-a părut genial și a fost și foarte bine primit la Cinema Arta, unde a fost proiectat. Mi-am prezentat filmul cu: „am făcut un câcat, hai să ne uităm cu toții la el”. Atunci Radu Jude mi-a spus: „Adonis, ești artistul meu preferat, o să facem toate filmele împreună”. Cred că i-a plăcut mult libertatea pe care am avut-o, curajul de a face asta. 

,,Iartă-mă, dar teatrul nu e așa de serios”

– Acum se caută absurdul ăsta acum în cinematografie?
– Pentru mine, e o joacă foarte meta, ironică, teatrală; de asta îmi place meseria asta: să mă costumez, să dansez, să urlu, să cânt, iar vitalitatea asta, dacă are un conținut bun, devine ceva bun. Și, iartă-mă, dar teatrul nu e așa de serios. Mie niciodată nu mi-a plăcut lucrul în care te iei așa în serios, în care parcă zici că ai schimbat lumea. Eu cred într-un teatru distractiv și, sigur, cu mici întrebări sau revelații la final. Dar dacă mă pui să fac un performance d-ăla în care stau 50.000 de ore și miros o căpșună, eu nu pot să fac așa ceva, pentru că nu cred că schimbă lumea. Teatrul ne aduce împreună, întâlnirea asta e importantă, ne face să ne simțim mai puțin singuri. 

– Primăria și Consiliul Local Cluj-Napoca mai oferă fonduri pentru proiecte culturale. S-a întâmplat să existe cazuri de cenzură sau să simțiți că nu trebuie să deranjați prea tare?
– Noi n-am primit încă la Stația Teatru/Muzical, dar Reactorul a primit și a fost, la un moment dat (n.r. 2021, primar Emil Boc), o expoziție a Luciei Mărneanu pe Bulevardul Eroilor despre Caritas, și aceea a fost cenzurată. Nu au lăsat-o să o pună acolo. Un fel de „stați la margine” nu stați în centru, stați acolo în sălile voastre mici.

,,Mie îmi place să fiu încurajat și asta ar trebui să i se ofere oricărui tânăr”

– Cum ați încuraja un tânăr care are creativitate, dar căruia îi este frică de penibil?
– Să aibă încredere în el, mie îmi place să fiu încurajat și asta ar trebui să i se ofere oricărui tânăr. Să fii tu însuți și să faci ce-ți place ție. Eu fac pentru bucuria mea, de exemplu, pentru că poate sunt un om, pe de-o parte, limitat sau nu sunt așa de citit, dar fac din suflet. E important să te bucuri tu de ce faci.

Dacă tu faci un produs, oricare ar fi el, cu gândul că „ce-o să zică ceilalți?”, „oare se încadrează?”, „e destul de deștept?”, „e destul de wow?”, mi se pare că te pierzi foarte, foarte tare, ca și cum nu l-ai mai arăta. Sigur, e important să citești, să vezi teatru, să ai o poziție bună de pe care să transmiți.

– Ce mesaj ați avea pentru oamenii care au fost la spectacolele dumneavoastră dar n-au înțeles ce faci?
– Ah, ce interesant e asta. No, tu, că nu știu ce să le zic. Păi cui nu-i place ce fac artistic nu-i place și asta e. Pot să zic că sunt doar un băiat simplu care face din pasiune ce face și am tot timpul intenții bune. Să vină, să mai vadă și să mă caute să-mi pună întrebări despre ce fac. Uite, asta ar fi frumos, să vină să-mi pună întrebări.