Premierul desemnat Siegfried Mureşan a declarat, miercuri, despre programul de guvernare, că vor fi responsabili cu gestionarea banului public, dar că nu vor există creșteri de taxe și impozite. De asemenea, el a vorbit despre un management performant al companiilor de stat, în 12 luni de la învestirea guvernului urmând a se face un plan de eficientizare. Totodată, el propune creșteri de salarii ale bugetarilor dar și pentru pensii, în limitele bugetului pentru 2027.
Siegfried Mureşan a declarat despre programul de guvenare că este evident că România intră acum într-o nouă etapă, de creştere economică, într-o etapă în care dau perspective oamenilor şi de creare de locuri de muncă, de creştere economică.
„În urmă cu un an de zile, ţara noastră s-a aflat într-o situaţie extrem de fragil din punct de vedere economic, cu un deficit de peste 9%, cu riscul de a avea fondurile europene blocate. Asta ar fi însemnat că în loc să continuăm să construim autostrăzi pe fonduri europene, să terminăm de reabilitat, extins, de modernizat şcoli, spitale, grădiniţe cu fonduri europene, riscul ar fi fost ca fondurile europene să fie blocate, lucrările să fie blocate, oamenii să-şi piardă locurile de muncă. Datorită măsurilor luate de guvernul condus de Ilie Bolojan în acest an, fondurile europene au continuat să vină, lucrările au continuat, ţara a fost stabilizată din punct de vedere economic, este însă important să fim responsabili şi de acum încolo. Obiectivul meu este ca economia să crească mai mult decât datoria, în România. Dacă economia creşte mai mult decât datoria, atunci putem duce această povară a datoriei publice. Dar, dacă deficitul ar rămâne mare şi dacă datoria ar creşte şi în anii următori mai mult decât economia, atunci povara pentru oameni ar fi tot mai mare, iar eu vreau ca banii să ajungă la şcoli, la spitale, nu pe plata de dobânzi. Deci vom intra într-o nouă etapă de creştere, vom construi pe toate lucrurile bune pe care guvernul condus de Ilie Bolojan le-a făcut”, a completat el.
„Vom fi responsabili, extrem de responsabili cu gestionarea banului public. Ştim că oamenii au dus greul acestui efort de relansare în ultimul an, e firesc ca şi statul să se adapteze. Vrem un stat modern, eficient, care să servească mai bine cetăţeanul. De aceea guvernul pe care îl voi propune va avea doar trei vice-priminiştri, toţi cu portofoliu, care să lucreze, cu responsabilităţi clare şi ministere de condus”, a mai spus Siegfried Mureşan.
Premierul desemnat a mai spus că vor vedea unde pot eficientiza funcţionarea instituţiilor din administraţia centrală, inclusiv prin comasarea de instituţii.
Potrivit lui Siegfried Mureşan, o atenţie deosebită va fi acordată companiilor de stat.
„Companiile de stat trebuie să producă servicii eficiente pentru oameni, nu să fie o sursă de pierdere pentru bugetul de stat. Câteva companii de stat din domeniul energiei şi al transporturilor, înghit peste 90% dintre subvenţiile pe care statul român le oferă. Vom sprijini companiile cu sens, vom avea management performant al companiilor de stat şi pentru fiecare companie de stat, în 12 luni de la învestirea guvernului meu, vom avea un plan de eficientizare a companiei. Le vom lista la bursă, dacă asta e potrivit. Le vom privatiza, dacă asta e potrivit. Toate vor avea management performant”, a subliniat Mureşan.
El a menţionat că o atenţie deosebită va acorda şi companiilor de stat din domeniul energiei, fiindcă obiectivul este reducerea facturilor la energie pentru oameni şi pentru întreprinderi.
„Pentru asta avem nevoie de companii de stat eficiente care să investească. Unele au avut sute de milioane de euro, fonduri europene, la dispoziţie în ultimii ani şi nu au reuşit să atragă banii care li s-au cuvenit şi care le-au stat la dispoziţie. Vom investi în energie, în creşterea capacităţilor de stocare, pentru a folosi energia când avem nevoie de ea”, a spus Mureşan, precizând că în momentul de faţă producem multă energie solară la amiază când e soare, dar nu producem suficientă seara când oamenii ajung acasă şi când au nevoie să pornească diferitele electrocasnice”.
Mureşan: Vom avea în vedere o creştere a salariilor şi o indexare a pensiilor. Nu vor exista creșteri de taxe și impozite
El susține că guvernul său va mări salariile din sectorul public și pensiile în anul următor, în funcție de disponibilități.
„Întotdeauna am considerat că politicile sociale trebuie să fie un domeniu asupra căruia un partid pro-european de dreapta, ca Partidul Naţional Liberal, se apleacă cu seriozitate. Ca atare vom fi atenţi la politicile sociale şi ceea ce voi propune este următorul lucru: salariile în sectorul public şi pensiile au stagnat în ultimii ani, este nevoie de o creştere. Vom avea în vedere o creştere a salariilor în sectorul public şi o creştere, o indexare a pensiilor”, a anunţat premierul desemnat Siegfried Mureşan, el precizând că momentul alcătuirii bugetului de stat pe anul 2027 va fi momentul la care vor evalua exact ce ne permitem.
„Eu, evident că îmi doresc ca oamenii în România să aibă pensii şi salarii cât mai mari. Vom avea creşteri cel mai probabil în bugetul de stat pe anul următor, cât ne permitem de mult”, a adăugat el.
Premierul desemnat s-a referit şi la impozutarea pensiilor sub 3.000 de lei. „Nu, nu va fi nicio introducere a acelei taxe la venituri mai mici. Exact cum am spus, nu va exista nicio creştere a niciunei taxe sau a niciunui impozit în programul meu de guvernare sau în actul guvernării, din prima până în ultima zi”, a spus Mureşan.
Despre eliminarea CASS-ului pentru pensiile peste 3.000 de lei, Mureşan a spus: ”Vom evalua. Nu ne vom permite să relaxăm totul dintr-o dată. Trebuie să fim cinstiţi cu oamenii. Vom evalua cât spaţiu bugetar avem în bugetul pe anul următor, ce putem relaxa”.
Siegfried Mureşan a mai declarat că vrea să încurajeze munca.
„Ştim că perioada în care inflaţia a fost mare a afectat oamenii cu venituri mici. Tocmai de aceea, vom acorda o atenţie deosebită pensiilor, deci va trebui să găsim un echilibru între creşterea puterii de cumpărarea oamenilor cu venituri mici şi încurajarea muncii pentru a investi şi a genera creşterea economică”, a spus el.
Editor : A.C.
