Un număr tot mai mare de bărbați tineri din țările occidentale călătoresc în țări străine în căutarea unor partenere mai obediente. Fenomenul „passport bros” s-a extins în ultimii ani în mediul online, unde cei interesați pot găsi forumuri, canale de YouTube sau conturi de TikTok care clasifică țările din toată lumea în funcție de cât de mari sunt șansele să întâlnească femei „tradiționale”, „feminine” și dispuse să le facă pe plac partenerilor lor.
Cu câțiva ani în urmă, Mike s-a săturat să mai încerce să își găsească jumătatea în America. „Așa de multe femei au fost spălate pe creier să creadă că este normal să tratezi bărbații ca naiba”, a spus el pentru The Economist.
Mike putea să lucreze de la distanță, astfel că s-a mutat în Thailanda, unde banii pe care îi câștiga valorau mai mult decât în SUA și unde a cunoscut o femeie pe gustul său.
Mike este acum logodit cu Pafan. Cuplul postează videoclipuri online pentru miile lor de urmăritori. Într-un clip intitulat „Punct de vedere: ai o iubită thailandeză”, Pafan se pune în genunchi și îi taie unghiile lui Mike.
Cei mai mulți urmăritori ai lor sunt bărbați din SUA, care sunt „uimiți” de felul în care Pafan își tratează logodnicul, potrivit lui Mike. El face parte dintr-o comunitate tot mai mare de bărbați tineri din țări occidentale care călătoresc în străinătate ca să își caute partenere: „passport bros”.
„Este trucul suprem în 2026”
Țările care apar cel mai des în topurile site-urilor ce oferă sfaturi pentru acești bărbați sunt Thailanda, Brazilia, Columbia, Filipine și Vietnam. „Este trucul suprem în 2026”, a spus și Austin Abeyta, un alt membru al acestui grup ce face parte dintr-o comunitate mai largă cunoscută sub denumirea de „manosferă”.
Bărbații care refuză să aibă relații cu femeile din SUA, pentru că nu le oferă ceea ce își doresc ei, nu reprezintă un fenomen nou, după cum a punctat și istoricul Beth Bailey de la Universitatea Cambridge.
Când rolurile femeilor americane s-a schimbat în timpul celui de-al Doilea Război Mondial, atunci când milioane de femei au intrat în câmpul muncii, unii veterani de război au început să își caute partenere mai tradiționale în străinătate: aproape 100.000 dintre ei s-au căsătorit cu femei străine, potrivit lui Bailey.
Alți bărbați au apelat la așa-numitele „mirese prin corespondență”. Cei care fac parte din fenomenul modern al „passport bros” nu caută să aducă femei străine în America, ci aleg să călătorească ei în străinătate, beneficiind de posibilitatea de a lucra de la distanță și de vizele de nomazi digitali.
Un joc în care depui mult efort și nu primești nimic bun la schimb
Unii dintre ei se plâng că lumea modernă a datingului nu este una avantajoasă pentru bărbați și că aplicații precum Tinder sau Hinge favorizează doar câteva profiluri extrem de căutate, în timp ce alți bărbați nu se aleg cu nimic.
„Este un joc care necesită mult efort fără o recompensă bună la final”, a spus Abeyta. A avut loc și o transformare culturală mai amplă în care unii bărbați tineri au devenit mai conservatori și în căutare de partenere obediente.
Un studiu recent al Ipsos realizat în 30 de țări a dezvăluit că peste jumătate din bărbații din generația Z (născuți în perioada 1997-2012) cred că femeile au câștigat destule drepturi și o treime dintre ei consideră că soțiile ar trebui să facă întotdeauna ceea ce le cer soții lor.
Și latura economică joacă un rol important. Pentru bărbații din Occident, mutarea într-o țară străină îi poate ajuta să își permită să trăiască viață conform unor roluri tradiționale.
În SUA, susținerea unei familii dintr-un singur venit a devenit tot mai dificil de realizat. „Nu mă deranjează să am o relație cu o femeie săracă”, a spus Justin, un alt membru al comunității „passport bro”. „Sunt mai mari șanse să obții roluri tradiționale în acest fel.”
„Nu îmi doresc deloc să trăiesc în America”
Unii critici susțin că acești bărbați exploatează femeile și contribuie la turismul sexual. Alții spun că femeile se cuplează cu ei doar ca să obțină un pașaport dintr-o țară occidentală. Banii joacă și ei un rol la fel de important.
„Nu îmi doresc deloc să trăiesc în America”, a spus Jewel Clyte, iubita filipineză a lui Abeyta. Această relație i-a oferit lui Jewel mai multă securitate financiară decât putea să îi ofere un partener din Filipine.
Cu toate că nu este nimic greșit în a-ți găsi jumătatea în străinătate, Bailey avertizează că o diferență mare între venituri poate duce la un dezechilibru de putere în cuplu. Însă, pentru „passport bros” și fanii care îi urmăresc online, acel dezechilibru de putere s-ar putea să fie exact ceea ce îi atrage la acest gen de relații.
Editor : Raul Nețoiu
