Sindicatul Național Finanțe Publice SindFISC anunță un nou protest în fața sediului Agenției Naționale de Administrare Fiscală (ANAF) și al Direcției Generale Antifraudă Fiscală (DGAF), programat miercuri, între orele 16:30 și 17:30. Sindicaliștii susțin că proiectul noii legi a salarizării este „profund dezavantajos” pentru angajații din sistemul financiar-fiscal, cer o grilă salarială distinctă și avertizează că, dacă revendicările nu vor fi soluționate, iau în calcul declanșarea conflictului colectiv de muncă.
„Ca în toate cele 11 acţiuni desfăşurate în teritoriu până acum pe parcursul ultimelor 60 de zile, acţiunea de la nivel central se va desfăşura în afara programului de lucru, din respect faţă de contribuabili şi faţă de importanţa activităţii desfăşurate de angajaţii sistemului financiar-fiscal. Exprimarea nemulţumirilor noastre nu va afecta în niciun fel activitatea cetăţenilor sau a mediului economic”, au transmis reprezentanții SindFISC.
Acețtia susțin că rolul ANAF este esențial pentru funcționarea statului și că importanța instituției ar trebui să fie reflectată și în viitoarea lege a salarizării.
„ANAF exercită un rol strategic în arhitectura constituţională, fiind autoritatea mandatată să asigure fundamentul financiar necesar prestării serviciilor publice esenţiale. Astfel, capacitatea statului de a-şi onora obligaţiile pozitive faţă de cetăţeni (siguranţă, sănătate, educaţie etc.) este intrinsec legată de gradul de conformare fiscală şi de eficienţa mecanismelor de administrare a creanţelor bugetare. Din această perspectivă, ANAF este «plămânul» sistemului public. Dacă alte instituţii publice de acelaşi nivel organizatoric sunt ordonatori de credite care consumă resurse pentru implementarea politicilor sectoriale, ANAF este singura entitate a cărei misiune este generarea fluxului financiar-fiscal”, afirmă SindFISC.
Potrivit sindicaliștilor, recunoașterea acestui rol ar trebui să se traducă printr-un regim juridic și salarial diferit de cel aplicabil altor categorii de bugetari: „Într-o ierarhie a importanţei strategice, instituţia care asigură subzistenţa celorlalte ar trebui să aibă toate premisele să beneficieze de un sistem juridic şi salarial distinct. Aceste lucruri nu reprezintă privilegii, ci simpla recunoaştere a faptului că stabilitatea macroeconomică a României depinde de acest aparat tehnic. Recunoaşterea acestui specific tehnic şi operaţional este imperativă pentru a stopa migrarea specialiştilor către sectorul privat şi pentru a asigura rezilienţa macrofiscală a României”.
Cer o grilă salarială separată în noua lege
Principala revendicare a protestatarilor este introducerea unei grile salariale dedicate administrației fiscale în viitoarea lege a salarizării „dedicată strict administraţiei fiscale, având în vedere caracterul specific, nu general, al activităţii finanţiştilor şi includerea expresă a funcţiei de inspector antifraudă fiscală, precum şi a altor funcţii specifice în grila dedicată”.
„Concret, această cerinţă poate fi satisfăcută prin atribuirea unor coeficienţi superiori celor prevăzuţi în grila generală, ţinându-se cont de complexitatea, specificul şi importanţa socială a muncii finanţiştilor”, arată SindFISC.
Pe lângă această solicitare, sindicatul cere încadrarea direcțiilor generale regionale ale finanțelor publice ca unități ANAF, și nu ca unități teritoriale, adoptarea unui statut profesional al finanțiștilor, compensarea salarială a riscurilor și interdicțiilor specifice profesiei, stimularea performanței și asigurarea unor condiții de muncă adecvate.
Sindicaliștii au explicat faptul că alegerea sediului Direcției Generale Antifraudă Fiscală pentru organizarea protestului nu este întâmplătoare.
„DGAF este structura naţională de control operativ şi inopinat a ANAF, specializată în acţiuni complexe de control, de descoperire şi combatere a fraudei şi evaziunii fiscale în toate formele de manifestare. Inspectorii săi acţionează zilnic în teren, în condiţii dificile şi imprevizibile, pentru a proteja resursele bugetare de cei care încearcă să se sustragă obligaţiilor fiscale. Tocmai de aceea am ales să protestăm la această instituţie: inspectorii antifraudă merită o recunoaştere salarială pe măsura responsabilităţilor asumate în noua lege a salarizării”, mai transmit reprezentanții SindFISC.
Sindicatul acuză că proiectul noii legi îi dezavantajează
Reprezentanții organizației sindicale afirmă că forma actuală a proiectului legii salarizării nu respectă angajamentele asumate de autorități în ultimii trei ani și critică modul în care au fost purtate consultările.
„Îngrijorarea SindFISC este generată de faptul că actuala formă a proiectului noii legi reprezintă o variantă profund dezavantajoasă pentru finanţişti, aflată în contradicţie cu angajamentele decidenţilor asumate în ultimii trei ani. Reprezentanţii SindFISC au participat la negocierile organizate de Ministerul Muncii privind proiectul noii legi a salarizării, însă discuţiile au avut, până în acest moment, un caracter preponderent formal, în condiţiile în care întâlnirea nu a fost precedată de consultări aplicate cu ministerele de resort direct implicate în activitatea sistemului financiar-fiscal”, susține SindFISC.
Sindicatul a avertizat că, dacă revendicările nu vor fi luate în considerare, este pregătit să facă următorul pas: „În măsura în care solicitările finanţiştilor nu vor fi soluţionate, SindFISC ia în calcul declanşarea conflictului colectiv de muncă la nivel instituţional”.
Totodată, SindFISC anunță că a primit sprijin din partea Federației Europene a Personalului din Serviciile Publice (EUROFEDOP), care a transmis o scrisoare oficială de susținere pentru sindicatul din România.
„Susţinerea primită din partea EUROFEDOP confirmă, la nivel european, ceea ce noi afirmăm de mult timp acasă: angajaţii din sistemul financiar-fiscal sunt un pilon esenţial al statului român şi merită o recunoaştere reală, prin salarizare corectă şi printr-un statut profesional clar. «Standarde înalte – recompense pe măsură!» Mesajul nu poate rămâne doar un slogan. Este un drept”, au concluzionat sindicaliștii.
Editor : A.D.
