Dacă noile prețuri pentru Steam Deck OLED vi se par mari, veștile proaste continuă. Steam Machine tocmai a primit un nou indiciu despre preț care nu va fi primit bine de cei care sperau la un mini PC accesibil cu SteamOS. Potrivit unui Brad Lynch, insider in industria de gaming și tech, prețul estimat intern pentru Steam Machine ar fi fost deja mai mare decât actualele prețuri Steam Deck.
Informația nu este confirmată oficial de Valve, dar vine într-un context sensibil: Steam Deck OLED tocmai s-a scumpit în Europa. Modelul de 512GB a ajuns la 779€, iar versiunea de 1TB costă acum 919€, după creșteri importante față de prețurile anterioare.
Steam Machine intră într-un context de prețuri mai dure
Steam Machine ar urma să fie un dispozitiv mai puternic decât Steam Deck, nu un înlocuitor al consolei portabile. Dacă estimarea insiderului se confirmă, noul sistem Valve ar putea trece peste pragul actual al modelului Steam Deck OLED de 1TB. Deși performanța estimată este undeva în jurul unui PlayStation 5 (consolă care chiar și după scumpire costă vreo 600 de euro în varianta „digitală”), iar un PlayStation 5 Pro ajunge la 950 euro, Valve va avea probleme mari în a vinde un PC cu performanță mai mică la un preț care îl depășește pe cel al Pro-ului.
Mini PC-ul ar putea porni de la o zonă de preț în care comparația nu mai este cu o consolă clasică, ci cu alte PC-uri de gaming, iar aici publicul devine mai atent la performanță, upgrade-uri și raportul dintre cost și longevitate. În unele scenarii discutate anterior în mediul online, prețurile variau între 600 de dolari și până la 1.200 de dolari pentru varianta superioară cu 2 TB stocare.
Noile informații sugerează însă că varianta de bază, cu 512 GB stocare ar putea costa peste 920 euro, ca preț de pornire, ceea ce sugerează că modelul de top va depăși chiar și cele mai optimiste estimări. Lynch spune însă că Steam Machine ar fi cel mai afectat de scumpiri, în timp ce Steam Frame, casca VR, ar primi un impact mai redus.
Valve nu pare să joace cartea subvenției agresive
Unele console au fost vândute istoric cu marje reduse sau chiar în pierdere, cu speranța recuperării banilor prin jocuri, accesorii și abonamente. Se pare însă că Valve nu pare să urmeze aceeași strategie pentru Steam Machine. Asta poate deveni o problemă de poziționare. Dacă Steam Machine trece vizibil peste 919€ în Europa, Valve va trebui să explice de ce un mini PC cu SteamOS merită ales în fața unui PC de gaming clasic, a unei console premium sau chiar a unui Steam Deck OLED, deja scumpit.
Deocamdată, vorbim doar dezpre zvonuri, nu desore informații oficiale. După majorarea Steam Deck OLED, este clar însă că următoarele lansări hardware de la Valve nu mai pot fi judecate după vechea imagine de „produs accesibil”.
