Prima reuniune a conducerii PSD, după ce Nicușor Dan l-a desemnat pe Luca Niculescu în funcția de premier, a fost marcată de nemulțumiri pentru că președintele nu a făcut o nominalizare din rândul social-democraților. Stenogramele din ședință, obținute de Digi24, arată că liderii formațiunii consideră că dacă îl vor susține pe Niculescu, partidul va fi cel care va deconta, în cele din urmă.
Ședința a început cu un discurs al lui Sorin Grindeanu, destul de supărat de această desemnare. Liderul social-democraților a spus că dacă partidul decide să intre la guvernare cu Luca Niculescu, ar trebui să ia în considerare că ar putea să deconteze în momentul în care se va încheia guvernarea.
„Suntem în contradicție cu un profil de premier de tip Cioloș. Nu ducem steagul, dar vom deconta tot dacă suntem doar noi în Guvern. Omul va pleca ambasador și noi rămânem”, ar fi afirmat Sorin Grindeanu.
Au venit replici și din partea celorlalți lideri, care au criticat încă de aseară decizia președintelui.
Gabriel Zetea, șef de consiliu județean, spunea că este o mare dezamăgire ceea ce s-a întâmplat, că sunt colegi în partid din administrația locală, de exemplu, care se așteptau ca Sorin Grindeanu să fie cel desemnat de președinte și că în momentul de față poate fi susținut un guvern doar pentru o perioadă scurtă, pentru a fi făcută rectificarea bugetară în așa fel încât să fie bani pentru anul viitor, dar nu să intre neapărat în Guvern.
La rândul său, Vasile Dîncu, europarlamentar PSD, spunea că aseară s-a încheiat o perioadă de negociere și că în momentul de față președintele este cel care a împins partidul în opoziție.
„Aseară s-a încheiat perioada de negociere în care eram și la Putere, și în Opoziție. Președintele ne-a împins, practic, în Opoziție. E un moment de cotitură pentru noi”, a remarcat Vasile Dîncu.
Alfred Simonis, lider de la Timișoara, a spus tot în această ședință, potrivit surselor Digi24, că este foarte supărat și că președintele României face greșeli în momentul de față, care dăunează politic Partidului Social Democrat.
Editor : Ș.R.
