Pe măsură ce eforturile diplomatice din Golf se intensifică, apar semne că SUA neutralizează controlul iranian asupra căii navigabile, iar exporturile de țiței sunt în creștere, scrie The Times într-o analiză a conflictului din Golf și a influenței acestuia asupra pieței mondiale a petrolului.
În ultimele săptămâni, fluxul de țiței provenit de la producătorii din Golf s-a menținut aproximativ la același nivel ca înainte ca SUA și Israelul să lanseze războiul împotriva Iranului. În mod remarcabil, statele arabe reușesc să înregistreze o creștere netă modestă a producției, în timp ce blocada impusă Iranului lovește puternic economia acestei țări.
Te-ai aștepta ca administrația Trump să strige în gura mare acest succes aparent, în contextul apropierii alegerilor intermediare din SUA. Dar, fiind vorba de Orientul Mijlociu, lucrurile nu sunt atât de simple, iar problemele sunt două: succesul în exportul țițeiului nu a atenuat încă penuria de produse rafinate, ceea ce a dus la o creștere vertiginoasă a prețurilor la motorină. În același timp, metodele folosite de producătorii din Golf pentru a trece prin Strâmtoarea Ormuz ar putea ajunge să consolideze poziția diplomatică a Iranului, în loc să o slăbească.
În ultima săptămână, analiștii de piață au avut discuții aprinse cu privire la cantitatea exactă de țiței exportată, nu în ultimul rând deoarece producătorii își ascund activitățile din motive de securitate. Ana Subasic, analist senior la Kpler, una dintre cele mai mari firme de informații de piață, afirmă că exporturile de țiței din Golful Persic, cu excepția Iranului, sunt „practic egale cu media dinaintea războiului”.
Ea adaugă că „o creștere foarte recentă” de la sfârșitul lunii septembrie, care ar putea fi greu de menținut, le-ar putea permite chiar producătorilor arabi să vândă mai mult petrol decât înainte de război.
Alte analize au mers și mai departe. O notă publicată săptămâna trecută de banca JP Morgan susținea că exporturile totale din regiune se situau la doar aproximativ 11% sub nivelul dinainte de război, chiar și luând în calcul producția iraniană blocată de embargoul american.
Cu toate acestea, surse din domeniul transportului maritim și din mediul diplomatic, care au vorbit sub condiția anonimatului, avertizează împotriva unui optimism nejustificat. Chiar dacă volumele ridicate actuale se mențin, este nevoie de săptămâni întregi până când petrolierele ajung la rafinării, urmând apoi procesarea și distribuția combustibilului. Problema imediată rămâne în continuare creșterea galopantă a prețului motorinei, determinată de o reducere a capacității de rafinare.
O parte din această capacitate a fost scoasă din funcțiune de acțiunile militare din Golf, dar și campania Ucrainei de lovituri de lungă distanță împotriva sectorului energetic al Rusiei reprezintă un factor semnificativ. Aceasta se dovedește a fi o realitate incomodă pentru mulți politicieni europeni. Președintele Trump afirmă că i-a cerut Kievului să reducă intensitatea acestor lovituri.
Săptămâna trecută, Rusia a prelungit interdicția privind exporturile de motorină, estimările indicând că livrările sale au scăzut cu 40% în acest an. Deși Marea Britanie a renunțat treptat la importurile de motorină din Rusia în ultimii ani, aceasta rămâne sensibilă la piețele globale și tocmai și-a sporit dependența de SUA. Trump, asaltat de plângerile camionagiilor nemulțumiți că trebuie să plătească 1.000 de dolari pentru un plin de motorină, a amenințat cu o interdicție a exporturilor către Europa, dacă aceasta nu își va pune pe piață rezervele de urgență de combustibil. Vineri, țările G7 au cedat, acceptând să pună la dispoziție 100 de milioane de barili. Totuși, neliniștea globală persistă, întrucât și China a început să-și limiteze exporturile săptămâna trecută.
În prezent se depun eforturi reînnoite pentru a găsi o soluție diplomatică la criza din Golf. Statele din Golf s-au întâlnit cu reprezentanții iranieni în marja Adunării Generale a Națiunilor Unite de luna trecută de la New York, încercând să pună capăt conflictului latent din regiune.
Aici se ridică două probleme. Prima este că Trump a respins o ofertă iraniană privind revenirea rapidă la acordul de încetare a focului din iunie, sub forma unui memorandum de înțelegere (MoU), se pare pentru că acesta nu impune restricții suficiente asupra programului nuclear al Republicii Islamice. A doua este că statele din Golf însele nu sunt de acord cu privire la măsura în care ar trebui să țină cont de cererile Iranului, Qatarul fiind mai deschis, iar Emiratele Arabe Unite adoptând o poziție mai dură.
Între timp, stimulați de tarifele record de navlosire, armatorii iau măsurile necesare pentru a scoate țițeiul din Golf. Potrivit unor persoane implicate îndeaproape în acest comerț, acest lucru implică acum adesea respectarea atât a regulilor iraniene, cât și a celor americane privind tranzitul.
„Mulți își coordonează transporturile cu autoritățile iraniene, pentru că, dacă nu o faci, ai de suferit”, a declarat pentr The Times unul dintre ei. Din perspectiva iraniană, acest lucru satisface un aspect de principiu important, și anume recunoașterea dreptului lor de a reglementa strâmtoarea Oormuz prin intermediul Autorității Strâmtorii Golfului Persic (PGSA), recent înființată.
Însă, chiar dacă au notificat aceste autorități, aproape toate navele care tranzitează strâmtoarea urmează ruta protejată de SUA sau ruta sudică, ținându-se aproape de coasta Omanului. De ce? Pentru că armatorii, a spus transportatorul din Golf, „se tem de sancțiunile americane”.
Nu toți analiștii acceptă ideea că cooperarea cu PGSA este atât de răspândită. Subasic, de la Kpler, consideră că „o parte substanțială a sistemului actual de export se bazează, în schimb, pe conducte de ocolire, acorduri de tranzit susținute de SUA și petroliere navetă care traversează Strâmtoarea Ormuz înainte de a efectua transferuri de la navă la navă”.
Trebuie remarcat, de asemenea, că Arabia Saudită, cel mai mare producător regional, a dat dovadă de o mare reziliență și ingeniozitate în urma atacurilor asupra instalațiilor sale de luna trecută, comise de milițiile yemenite și irakiene aliate Iranului.
Acțiunile iraniene — precum cele de săptămâna trecută, când au lovit cinci petroliere în patru zile — par adesea o expresie a frustrării, fie că este vorba de blocada americană, de operatorii care nu se coordonează cu ei sau de lentoarea statelor din Golf în a ajunge la un acord privind viitorul Strâmtorii Ormuz, în timp ce economia Republicii Islamice rămâne în criză. Însă daunele aduse navelor sunt adesea minore, iar cifrele privind traficul din ultimele săptămâni vorbesc de la sine.
O mare parte din acest lucru se datorează succesului tactic al americanilor, grație sistemului de supraveghere (în mare parte prin drone fără echipaj) și de intervenție pe care l-au instituit, contribuind la neutralizarea forțelor iraniene în strâmtoare. Vineri, The New York Times a afirmat că deține dovezi conform cărora „Iranul a lansat zeci de drone și rachete… în fiecare săptămână… deși adesea nu a reușit să-și lovească țintele”.
Cu toate acestea, rămân întrebări strategice pentru SUA. Deși Trump ar fi putut avea impresia că i-a adus pe iranieni exact acolo unde voia — blocați, în timp ce vecinii lor arabi extrag mai mult petrol — prețul motorinei a dat peste cap acest calcul, provocând totodată tensiuni cu aliații, pe măsură ce îi împingea spre decizia de vineri de a-și folosi rezervele.
Pentru a găsi o soluție durabilă, va fi necesar un fel de acord cu Iranul. Negociatorii încearcă să convingă SUA și Iranul să ajungă la un „MoU plus” pentru a aborda mai pe larg problemele nucleare.
Între timp, statele din Golf urmăresc să găsească soluții pe termen lung pentru gestionarea Strâmtorii Ormuz. Deși emirii sunt furioși din cauza agresiunii Iranului împotriva lor, recunosc totuși că nu pot schimba geografia și că vor trebui să găsească un modus vivendi.
Deocamdată, cu alegerile de la jumătatea mandatului la mai puțin de o lună distanță, nici Trump, nici iranienii nu vor să cedeze. Însă odată ce aceste alegeri vor fi trecut, presiunea – în special din partea statelor din Golf și a celor care le cumpără petrolul – pentru o reluare semnificativă a diplomației va crește.
Editor : B.E.
About the Author
