Statele Unite și Grecia vor intensifica schimbul de informații antiteroriste printr-un nou mecanism comun destinat agențiilor de aplicare a legii, a anunțat miercuri secretarul de stat american Marco Rubio, aflat într-o vizită oficială în Grecia. Oficialul american a descris Grecia drept un „aliat NATO puternic și exemplar” și a afirmat că cele două țări vor coopera pentru combaterea amenințărilor comune la adresa securității, relatează Reuters.
Rubio a afirmat că Grecia este puternic expusă amenințărilor generate de migrația în masă și de traficul de persoane.
„Ca parte a eforturilor noastre de a combate aceste amenințări comune la adresa națiunilor noastre, suntem mândri să anunțăm un nou memorandum de înțelegere care instituie un program comun de securitate, menit să consolideze schimbul de informații antiteroriste între agențiile noastre de aplicare a legii”, a declarat Marco Rubio în fața jurnaliștilor, alături de ministrul grec de Externe, George Gerapetritis.
Grecia este un aliat NATO important pentru Statele Unite și pune la dispoziție facilități militare esențiale pentru asigurarea securității în estul Mediteranei. De asemenea, țara conduce o misiune maritimă a Uniunii Europene menită să protejeze transportul comercial în Marea Roșie.
În cadrul discuțiilor de miercuri, Gerapetritis a declarat că Grecia este dispusă să coopereze cu Statele Unite și să ofere sprijin maritim în Strâmtoarea Ormuz, în eventualitatea unui proces de pace viabil în regiune.
Referindu-se la situația din Strâmtoarea Ormuz, Marco Rubio a susținut că Iranul a pierdut complet controlul asupra acesteia, potrivit AFP.
„Acum circulă prin ea aproape la fel de mult petrol ca înainte de începerea acestui conflict. Prin urmare, au pierdut controlul complet asupra strâmtorii”, a declarat Rubio în conferința de presă susținută alături de Gerapetritis.
Editor : Ș.A.
