Teii din Iași se usucă prematur. Specialiștii avertizează că arborii nu au suficient spațiu pentru a se dezvolta, iar la degradarea vegetației contribuie și substanțele utilizate iarna pentru deszăpezire. În replică, Primăria Iași susține că arborii din oraș sunt afectați de temperaturile ridicate și suferă din cauza stresului termic. Municipalitatea precizează că procesul de întinerire a vegetației din oraș va continua, relatează News.ro.
„Aşa cum au precizat specialiştii contactaţi de municipalitate, în această perioadă, toţi arborii din Iaşi (vegetaţia, în general) sunt afectaţi de caniculă şi suferă de pe urma acestui stres termic. În aceeaşi ordine de idei, continuăm operaţiunile de udare periodică a tuturor spaţiilor verzi din oraş şi aplicăm tratamentele necesare pentru a menţine vigoarea şi sănătatea vegetaţiei din Iaşi”, au precizat, marţi, reprezentanţii Primăriei ieşene.
Totodată, reprezentanții municipalității susțin că vor continua procesul de întinerire a arborilor și vegetației din oraș.
„Vom consulta atât specialişti cu experienţă din cadrul serviciilor proprii care gestionează spaţiile verzi, cât şi experţii de la Universitatea de Ştiinţele Vieţii din Iaşi”, au adăugat reprezentanţii Primăriei Iaşi.
Cătălin Tănase, directorul Grădinii Botanice „Anastasie Fătu” din Iaşi, a declarat recent pentru Ziarul de Iaşi că lipsa precipitaţiilor sau temperaturile excesive în perioadele de vegetaţie afectează arborii, dar că trebuie ţinut cont şi de spaţiul fizic redus în care aceştia se dezvoltă.
El a dat ca exemplu benzile înguste de pământ destinate arborilor de aliniament.
„Cât reprezintă spaţiul în care supravieţuieşte acum teiul în oraş? Cât pământ are la dispoziţie? Este o diferenţă în defavoarea dezvoltării teiului faţă de perioada studenţiei mele. Atunci, benzile de pământ erau generoase şi erau dimensionate pentru un arbore de aliniament stradal”, a explicat Cătălin Tănase.
Totodată, directorul Grădinii Botanice a enumerat printre cauzele uscării arborilor sărurile utilizate iarna la întreţinerea străzilor, care ajung la rădăcinile copacilor, dar şi poluarea şi traficul intens.
Editor : Ș.A.
