Menținerea echilibrului pe un singur picior timp de 10 secunde ar putea fi un indicator al longevității, arată un nou studiu publicat într-o revistă britanică de medicină sportivă.
Cercetătorii avertizează că persoanele de peste 50 de ani care nu pot sta într-un picior timp de 10 secunde au un risc de deces cu 84% mai mare în următorul deceniu.
Cei care fac testul trebuie să stea drepți, într-un picior, timp de 10 secunde, fără niciun sprijin. Schimbă apoi piciorul și repetă mișcarea.
Participanților li se oferă, de obicei, până la trei încercări pe fiecare picior.
Eșecul testului indică probleme ascunse de sănătate sau fragilitate fizică.
De ce este echilibrul atât de important
Echilibrul depinde de mai multe sisteme ale corpului: mușchi, articulații, vedere, sistem nervos și urechea internă. Atunci când unul dintre aceste elemente este afectat, stabilitatea poate avea de suferit.
„Pare simplu, dar mulți oameni sunt surprinși de cât de greu este”, spune Anne Vanderbilt, specialist în medicină geriatrică. „Oboseala, stresul, deshidratarea sau lipsa somnului pot influența serios echilibrul.”
Un echilibru slab este asociat și cu un risc crescut de căderi, una dintre principalele cauze ale accidentărilor grave la persoanele în vârstă. Statisticile arată că aproximativ o treime dintre cei peste 65 de ani cad cel puțin o dată pe an.
Un studiu publicat în British Journal of Sports Medicine a analizat peste 1.700 de persoane cu vârste între 51 și 75 de ani. Rezultatele au arătat că cei care nu au trecut testul aveau aproape dublu risc de deces în următorii ani. Cercetătorii precizează însă că studiul este observațional și nu demonstrează o legătură directă de cauză-efect, ci doar o asociere.
Editor : B.E.
