Încetinirea economiei României a început în 2022, cu aproximativ trei ani și jumătate înaintea adoptării măsurilor prezentate drept măsuri de austeritate, susține fostul premier Theodor Stolojan. Acesta a transmis că ritmul de creștere a coborât sub 1% în pofida majorării investițiilor publice și consideră că prioritatea autorităților trebuie să fie corectarea deficitelor economice.
„Vreau să o spun foarte limpede, vizavi de multe prostii care se spun în dezbaterile economice. Reducerea ritmului de creștere economică în România a început odată cu anul 2022, cu trei ani și jumătate înainte de a se lua orice măsură, așa-zis, de austeritate. Am ajuns cu creșterea economică sub 1% în timp ce pompam tot mai mulți bani publici în investiții. Deci exact rezultatul contrar celui descris de cărțile de economie. Prin urmare, pentru mine, atunci când nu pot gestiona mai bine creșterea economică, prioritară este corectarea deficitelor economice”, a declarat Theodor Stolojan, marți, la Banca Națională a României, în cadrul lansării volumului „Sustenabilitatea financiară – de la deficite la convergență nominală”.
Fostul prim-ministru a atras atenția în special asupra dezechilibrelor externe, explicând că acestea nu pot fi corectate numai prin deciziile autorităților române. Spre deosebire de problemele interne, precum inflația sau deficitul bugetar, o criză a contului curent ori a datoriei externe presupune și participarea creditorilor internaționali.
„Când ai o țară de dimensiune medie, cu economie deschisă, cu o monedă convertibilă, dar care nu e și rezervă internațională, trebuie să fii în fiecare zi cu ochiul pe echilibrele externe. De ce? Pentru că, dacă echilibrele interne, fie inflație, fie buget, fie ce vreți dumneavoastră, le putem gestiona singuri, un dezechilibru extern care merge către o criză, fie a contului curent, fie a datoriei externe, nu se rezolvă decât cu participarea creditorilor externi și care cer credibilitate”, a afirmat acesta.
„România trebuie să redevină atractivă pentru investițiile străine”
În opinia sa, România dispune în continuare de resurse importante pentru accelerarea economiei, însă trebuie să analizeze mai atent modul în care sunt alocați banii. Totodată, țara trebuie să atragă investiții străine directe, în condițiile în care o mare parte a progresului tehnologic este adusă în prezent de companiile internaționale.
„România are rezerve uriașe de creștere economică dacă se uită cu atenție la sistemele de alocare a resurselor. (…) Progresul continuu al tehnologiilor, din păcate, ni-l aduc companiile internaționale, de aceea România trebuie să redevină atractivă pentru investițiile străine directe, până România va începe să genereze și ea progres tehnologic”, a mai spus Stolojan.
Editor : A.D.
