Un val de furturi din muzeele europene determină unele instituții să retragă din expoziții cele mai valoroase obiecte sau să le înlocuiască cu replici. De la bijuteriile Coroanei Franței, furate de la Luvru, până la tezaure vechi de mii de ani, jafurile tot mai îndrăznețe obligă muzeele să își regândească măsurile de securitate și schimbă ceea ce pot vedea vizitatorii, scrie BBC.
Vizitatorii care intră astăzi în Galeria Apollo de la Luvru descoperă tavane pictate și sculpturi spectaculoase, de-a lungul unui spațiu de peste 60 de metri, însă nu mai găsesc însă comorile emblematice care străluceau cândva în vitrine.
Galeria s-a redeschis în iulie 2026, la nouă luni după ce hoții au furat bijuteriile Coroanei Franței, într-unul dintre cele mai îndrăznețe jafuri muzeale din ultimii ani. Pietrele prețioase rămase au fost mutate între timp în altă parte, în timp ce muzeul stabilește cum le poate expune în condiții de siguranță sporite.
Jaful de la Luvru este doar unul dintre exemplele care arată cum o serie recentă de furturi din muzeele europene schimbă ceea ce turiștii pot vedea în aceste instituții apreciate.
Comori furate în câteva minute, atacuri tot mai violente
Pe 27 august, hoții au pătruns în Muzeul din Villena, în sud-estul Spaniei. În doar patru minute, au furat o colecție extraordinară de boluri, recipiente, brățări și alte obiecte din Epoca Bronzului, care cuprindea aproape zece kilograme de aur.
La mai puțin de două săptămâni distanță, hoții au intrat în Muzeul Renoir din Cagnes-sur-Mer, pe Riviera Franceză, și au sustras patru tablouri. Două au fost abandonate în grădinile din apropiere în timpul fugii, iar celelalte două sunt în continuare dispărute. În iulie, hoți care s-au dat drept vizitatori obișnuiți au furat dintr-un muzeu din Burgundia colanul de aur de la Vix, vechi de 2.500 de ani.
Potrivit Europol, numărul acestor incidente a crescut, iar hoții acționează cu tot mai multă îndrăzneală. După cum a declarat pentru BBC un expert în securitatea muzeelor din Belgia: „Toate muzeele din lume sunt în alertă în acest moment”.
Jean-Yves Goriou, șeful unității Europol pentru combaterea criminalității organizate în UE, spune că informațiile transmise de statele membre indică „o creștere clară și accentuată a numărului de jafuri în muzee începând aproximativ din 2022–2023”.
Unele atacuri au devenit și mai violente: hoții au folosit baroase și topoare pentru a sparge vitrinele, explozibili pentru a forța intrările în muzee și arme de foc pentru a intimida personalul și vizitatorii. În alte cazuri, angajații muzeelor au fost agresați sau imobilizați.
Experții spun că accesul publicului, esențial pentru funcționarea muzeelor, le face tot mai vulnerabile la furturi.
„Cel mai probabil, muzeele fac tot ce pot, ținând cont de constrângerile bugetare și de faptul că, prin însăși menirea lor, sunt deschise publicului”, afirmă Goriou.
Pentru un muzeu mic, pierderea unei comori poate schimba totul
Turiștii care ajung la Luvru și găsesc Galeria Apollo fără bijuteriile sale au în continuare zeci de mii de alte obiecte de admirat. Pentru un muzeu mai mic, însă, pierderea unei singure piese poate schimba radical ceea ce le poate oferi potențialilor vizitatori.
Așa-numitul „Tezaur de la Villena”, furat în august, nu era doar una dintre numeroasele colecții ale muzeului local. Era strâns legat de identitatea orașului: zeci de obiecte din aur, argint, chihlimbar și fier, datând din Epoca Bronzului, care rămăseseră ascunse într-un vas timp de aproximativ trei milenii, până când un arheolog le-a scos la lumină în 1963.
La fel, colanul de la Vix era piesa emblematică a Muzeului Pays Châtillonnais din Burgundia. Colierul de aur, care cântărea 480 de grame, fusese descoperit în camera funerară a unei femei celte care a murit în jurul anului 500 î.Hr. Obiectul reprezenta o rară legătură materială cu meșteșugarii Europei din Epoca Fierului.
În momentul în care hoții au furat originalul din vitrină, existau deja două reproduceri fidele, realizate din aur. Una dintre copii fusese chiar trimisă la o expoziție organizată în altă parte a Franței, deoarece muzeul nu acceptase să împrumute colierul original.
Muzeele folosesc de mult timp replici atunci când originalele sunt prea fragile, prea valoroase sau dificil de transportat. Valul recent de furturi a determinat însă unele instituții să ia în calcul extinderea acestei practici.
Replici în vitrine sau obiecte retrase din expoziții
În această vară, Dominique Garcia, președintele Institutului Național de Cercetări Arheologice Preventive din Franța, a propus această soluție cu ocazia prezentării unui plan național de securitate. Totuși, noul plan francez pentru securitatea muzeelor, care cuprinde 33 de măsuri, prevede în schimb retragerea temporară din expoziții a originalelor deosebit de vulnerabile, până când vor putea fi prezentate în condiții mai sigure.
Unele muzee au luat deja această decizie. După un jaf armat comis în 2024 la Muzeul Hiéron din Burgundia, directoarea Maud Siron a încetat să mai expună cele mai valoroase opere ale instituției, pentru a nu risca să le piardă definitiv.
Ulterior, Muzeul Cognacq-Jay din Paris a renunțat să includă o pereche valoroasă de cercei într-o expoziție planificată. Muzeul Carnavalet, aflat în apropiere, a înlocuit o bijuterie de mare valoare cu un desen și o broșă cu strasuri într-o expoziție din 2026.
Deși muzeele nu își umplu peste noapte toate vitrinele cu reproduceri, vizitatorii întâlnesc tot mai des obiecte care țin locul originalelor și, în unele cazuri, un spațiu gol acolo unde se afla cândva o comoară.
Potrivit lui Guy Turton, director în cadrul MHM, o agenție internațională specializată în strategii pentru public care colaborează cu galerii din întreaga lume, autenticitatea rămâne un motiv puternic pentru a vizita muzeele.
După cum explică el, întâlnirea cu piesa originală poate crea „sentimentul că un alt om a realizat, a folosit sau a întâlnit același obiect, uneori cu secole în urmă”. Această legătură poate influența numărul celor dispuși să viziteze un muzeu și să plătească un bilet de intrare.
Tapiseria de la Bayeux este un exemplu deosebit de relevant în acest moment. În condițiile în care sediul său permanent din Franța este în renovare, împrumutarea sa, cu titlu excepțional, către British Museum a stârnit un interes uriaș. Prima serie de bilete s-a epuizat într-o singură zi, iar vizitatorii au format cozi de-a lungul străzii Great Russell pentru a vedea broderia veche de aproape 1.000 de ani.
Original sau copie: explicația muzeului poate face diferența
Pentru vizitatori, această dezbatere contează, deoarece o copie nu oferă neapărat aceeași experiență ca obiectul original.
„Dacă vizitatorii se așteaptă să vadă un original și descoperă o replică fără nicio explicație, pot simți că experiența oferită valorează mai puțin”, spune Turton. „Dacă muzeul explică transparent de ce folosește o replică și ce le permite aceasta să descopere, experiența poate câștiga în valoare.”
Ellie King, directoarea firmei de consultanță muzeală Crown Cultures și cercetătoare în domeniul experienței vizitatorilor, consideră că mulți oameni ar accepta expunerea unei replici dacă ar înțelege că originalul este păstrat în siguranță pentru a fi protejat de furt.
„Pentru vizitatori, povestea pe care o spune un obiect poate fi mai importantă, mai ales dacă aceasta li se pare foarte relevantă și simt o legătură personală cu ea”, afirmă King.
Mai multă distanță între vizitatori și exponate
Pentru comorile emblematice care rămân expuse, cea mai imediată schimbare provocată de recentele furturi ar putea fi una fizică: o distanță mai mare între vizitator și obiect.
Turton spune că această distanță poate conta aproape la fel de mult ca autenticitatea piesei.
„În cercetările bazate pe observație, constatăm în mod repetat că vizitatorii se implică mai profund atunci când se pot apropia de un obiect, îi pot examina detaliile și îl pot privi din unghiuri diferite”, explică el. „O distanță mai mare și bariere mai vizibile pot slăbi această legătură, mai ales dacă fac experiența să pară distantă sau prea formală.”
Unele dintre aceste măsuri de protecție sunt deja practici obișnuite. În cadrul schemei britanice de garantare de către stat a despăgubirilor pentru bunuri culturale, obiectele de valoare ușor de transportat, precum cele din aur și argint sau bijuteriile, trebuie păstrate în vitrine încuiate și prevăzute cu alarme. Anumite exponate trebuie să se afle la cel puțin un metru de vizitatori.
Dacă un muzeu nu poate asigura suficient personal pentru supravegherea corespunzătoare a unei galerii care găzduiește opere acoperite de această schemă, regulile permit închiderea spațiului respectiv.
Furturile recente aduc și o verificare mai atentă a condițiilor în care obiectele sunt împrumutate altor muzee. James Ferrer, expert în artă și muzee la brokerul internațional de asigurări Lockton, spune că asigurătorii și instituțiile culturale acordă o atenție deosebită securității în cazul împrumuturilor unor opere importante. El subliniază însă că obiectivul rămâne sprijinirea muzeelor pentru a îndeplini cerințele, nu împiedicarea circulației exponatelor.
„Rolul nostru este să facilităm împrumuturile, nu să ridicăm o barieră care să împiedice realizarea lor”, afirmă Ferrer.
Când măsurile de protecție devin parte din experiență
Vizitatorii ar putea întâlni și vitrine cu sticlă mai groasă sau mai mulți angajați într-o sală. Niciuna dintre aceste schimbări nu înseamnă automat o experiență mai slabă.
Turton dă exemplul restaurării în văzul publicului a tabloului „Rondul de noapte” de Rembrandt, la Rijksmuseum. Pictura se află în spatele unui perete de sticlă, însă vizitatorii pot urmări munca restauratorilor, care în mod normal s-ar desfășura departe de ochii publicului. Astfel, bariera de protecție devine ea însăși parte din experiență.
„Dacă măsurile de securitate creează o distanță fizică mai mare, muzeele trebuie să depună eforturi suplimentare prin explicații, transparență și modul în care concep experiența de vizitare, pentru a păstra sentimentul de apropiere”, spune Turton.
Pe măsură ce numărul furturilor din muzee continuă să crească, vizitatorii vor întâlni probabil soluții diferite de la o instituție la alta. Atât timp cât motivele restricțiilor sunt explicate clar, publicul tinde să înțeleagă nevoia de a găsi un echilibru între acces, conservare și securitate, afirmă Turton.
Provocarea muzeelor este să respecte ambele laturi ale acestei responsabilități: să protejeze obiecte care au supraviețuit uneori secole întregi și, în același timp, să le păstreze suficient de accesibile încât oamenii să își dorească în continuare să călătorească pentru a le vedea.
Editor : Ș.A.
