Cunoscutul trapper Ian, filmat în timp ce urina pe scena de la Arenele Romane din București, în fața publicului, este audiat de polițiștii din Capitală. El este acuzat de ultraj contra bunelor moravuri.
„Având în vedere imaginile apărute în spațiul public cu privire la comportamentul unui bărbat, în contextul unui eveniment public desfășurat în Capitală, facem următoarele precizări:
În urma imaginilor apărute în mediul online, polițiștii din cadrul Secției 14 Poliție s-au sesizat din oficiu cu privire la săvârșirea unei fapte susceptibile a întruni elementele constitutive ale infracțiunii de ultraj contra bunelor moravuri.
În urma verificărilor efectuate, polițiștii au identificat persoana în cauză, aceasta fiind invitată la sediul Secției 14 Poliție, în vederea efectuării de verificări și audieri.
În continuare, polițiștii din cadrul Secției 14 Poliție efectuează cercetări pentru stabilirea cu exactitate a tuturor împrejurărilor în care s-a produs evenimentul și pentru dispunerea măsurilor legale care se impun, sub supravegherea procurorului din cadrul Parchetului de pe lângă Judecătoria Sectorului 4.
Precizăm că, pe parcursul cercetărilor, sunt respectate toate drepturile și garanțiile procesuale prevăzute de lege”, arată comunicatul Poliției.
Editor : A.C.
