Armata României a cheltuit aproximativ 1,5 milioane de euro în numai trei zile pentru doborârea celor trei drone rusești care au pătruns în spațiul aerian național și au fost distruse în județele Buzău și Tulcea. Cea mai mare parte a costurilor este reprezentată de rachetele lansate de avioanele F-16. Ministerul Apărării caută soluții mai ieftine, însă primele sisteme antidrone ar urma să intre în dotarea militarilor abia anul viitor.
Trei drone doborâte în trei zile
Avioanele F-16 folosesc rachete AIM-9X, iar un singur astfel de proiectil costă aproximativ 400.000 de dolari. Pentru distrugerea celor trei drone au fost lansate trei rachete, al căror cost total ajunge astfel la aproximativ 1,2 milioane de dolari.
La această sumă se adaugă costurile generate de orele de zbor și de mentenanța aeronavelor, astfel că valoarea totală a celor trei intervenții este estimată la aproximativ 1,5 milioane de euro.
Protejarea populației rămâne prioritară, indiferent de costurile intervențiilor. Totuși, Armata României nu poate susține pe termen lung asemenea cheltuieli dacă dronele rusești vor continua să pătrundă în spațiul aerian național cu aceeași frecvență.
Peste 100 de atacuri în apropierea graniței României
De la începutul războiului au fost înregistrate peste 100 de atacuri rusești în apropierea graniței României. În 33 de situații, aparatele de zbor ale Kremlinului au pătruns în spațiul aerian românesc, iar de fiecare dată au fost ridicate de la sol avioane de luptă.
Fragmente de drone au fost descoperite pe teritoriul României în aproximativ 50 de cazuri. Până în prezent, trei drone rusești au fost distruse de Armata României: una doborâtă vineri, în județul Buzău, și alte două, sâmbătă și duminică, în județul Tulcea.
România va primi două sisteme antidrone în 2027
În teorie, dronele ar putea fi distruse și cu ajutorul elicopterelor. Această metodă ar fi mai ieftină, deoarece militarii ar putea folosi mitralierele aflate la bord, însă o asemenea intervenție nu a avut loc până acum.
România urmează să primească anul viitor două sisteme antidrone. Unul dintre acestea este produs de o companie israeliană, iar celălalt va fi realizat în urma unei colaborări între România și Ucraina.
Editor : Ș.A.
