Preşedintele american Donald Trump a anunţat luni că Statele Unite vor majora la 50% tarifele pentru automobilele, camioanele şi piesele auto importate din Canada, începând cu 1 ianuarie 2027. Decizia vine după eşecul negocierilor comerciale dintre cele două ţări şi marchează o nouă escaladare a conflictului comercial, transmite CNBC.
În prezent, automobilele canadiene sunt vizate de tarife americane de 25%, astfel că măsura anunţată de Trump ar dubla nivelul taxelor. Pentru oţelul importat din Canada, tariful este deja de 50%.
„Canada a profitat de Statele Unite ale Americii ani de zile”, a afirmat Trump într-o postare pe Truth Social, potrivit News.ro. Preşedintele american a acuzat Ottawa inclusiv de politici comerciale care îi dezavantajează pe fermierii americani.
Anunţul vine după ce negocierile pentru un nou acord comercial s-au prăbuşit la sfârşitul săptămânii trecute. Canada încerca, printre altele, să obţină reducerea tarifelor americane pentru sectorul auto.
Sâmbătă, SUA au impus deja tarife de 50% pentru aproximativ 20 de miliarde de dolari de produse canadiene, printre care vin, ciment şi echipamente de hochei. Washingtonul susţine că măsurile reprezintă un răspuns la discriminarea comercială aplicată de Canada produselor americane.
Premierul canadian Mark Carney a promis că Ottawa va răspunde „dolar pentru dolar” noilor tarife americane.
Escaladarea este deosebit de sensibilă pentru industria auto nord-americană, ale cărei lanţuri de aprovizionare au fost construite timp de decenii pe circulaţia relativ liberă a componentelor între SUA şi Canada. Unele piese traversează frontiera de mai multe ori înainte de a ajunge într-un automobil finit, ceea ce amplifică riscul unor costuri suplimentare.
Canada a produs anul trecut aproximativ 861.000 dintre vehiculele vândute pe piaţa americană, reprezentând 5,4% din total. Toyota şi Honda domină în prezent producţia auto canadiană, cele două companii reprezentând împreună 76,5% din vehiculele fabricate în ţară în 2025.
Noua ameninţare tarifară adaugă astfel presiune atât asupra industriei auto canadiene, cât şi asupra producătorilor care operează de ambele părţi ale frontierei, într-un moment în care relaţiile comerciale dintre Washington şi Ottawa s-au deteriorat puternic.
Editor : C.L.B.
