Statele Unite nu consideră că moartea unei angajate de la un centru pentru cercetarea ciumei din Siberia ar avea legătură cu o armă biologică, a declarat miercuri președintele Donald Trump.
„Vom ști foarte curând, dar nu credem”, a spus Trump, întrebat de jurnaliști la Casa Albă în legătură cu această posibilitate, relatează AFP preluată de Agerpres.
„Ele spun că situația este complet sub control”, a adăugat el, referindu-se la autoritățile ruse.
Trump a reiterat că este prevăzută o convorbire telefonică cu omologul său rus, Vladimir Putin, fără a preciza când va avea loc aceasta.
„Este ziua lui astăzi”, a spus Trump despre președintele rus.
Autoritățile ruse au afirmat miercuri că nu există „niciun risc epidemic” în Siberia și au denunțat „informațiile false”, pe măsură ce apelurile pentru o mai mare transparență cresc, mai ales din partea Organizației Mondiale a Sănătății, a Uniunii Europene și a Statelor Unite.
Moartea unei angajate care lucra pentru Institutul pentru Combaterea Ciumei din Irkutsk a fost relatată vineri de presa rusă.
Potrivit unei publicații locale, ea ar fi putut contracta ciumă pneumonică după ce s-a spart o eprubetă.
Editor : Ana Petrescu
