Tumorile cerebrale maligne rămân printre cele mai dificile diagnostice din medicină, atât pentru pacient și familie, cât și pentru echipa medicală. Graţie tehnologiei moderne, a cercetărilor ştiinţifice şi a unor echipe de medici experimentaţi, tratamentul acestor tumori asigură nu numai îndepărtarea ţesutului bolnav, dar şi protejarea funcţiilor neurologice ale pacienţilor.
În Spitalul MedLife Polisano din Sibiu, chirurgia ghidată multimodal permite o rezecţie tumorală precisă chiar şi în arii cerebrale considerate, în trecut, inaccesibile. Dr. Claudiu Matei, medic neurochirurg în cadrul Spitalului MedLife Polisano a explicat că datorită chirurgiei ghidată multimodal, o strategie care reunește imagistica intraoperatorie, rezecția ghidată prin fluorescență, neuronavigația, monitorizarea neurofiziologică intraoperatorie cu cartografierea funcțională a creierului, reuşita unei operaţii pe creier creşte considerabil.
Tumoră rezecată complet cu pacientul treaz
Atunci când a ajuns la Spitalul MedLife Polisano din Sibiu, un bărbat de 57 de ani care avea o tumoră cerebrală malignă într-o zonă care i-ar fi afectat dramatic funcția vizuală, şi-a pus toată speranţa în echipa medicală condusă de dr. Claudiu Matei şi în tehnologia modernă.
„Pacientul a fost diagnosticat cu o tumoră cerebrală situată în lobul occipital din stânga, în proximitatea ariei vizuale. Intervenția chirurgicală s-a desfășurat în anestezie secvențială ”asleep-awake-asleep„- adică pacientul a fost trezit după expunerea creierului și a fost testat intraoperator, descoperindu-se aria și tracturile implicate în funcția vizuală, zone care au fost menajate astfel, în cursul rezecției tumorale. Am reușit, astfel, îndepărtarea totală a tumorii cu prezervarea funcției vizuale. Aceasta e o chirurgie complexă la care, alături de neurochirurg și anestezist, participă și neurofiziologul și neuropsihologul, tocmai cu scopul de a identifica zonele funcționale și prezervarea acestora”, a povestit dr.Matei despre intervenţia realizată recent.
Pacientul a fost externat fără deficite vizuale şi cu tumora rezecată complet, urmând să continue terapia cu tratamente oncologice și radioterapie. Acesta este doar unul dintre cazurile de tumori cerebrale operate cu succes cu ajutorul chirurgiei ghidate multimodal în Spitalul MedLife Polisano din Sibiu.
„Chirurgia neuro-oncologică modernă nu mai înseamnă doar îndepărtarea unei tumori, ci integrarea inteligentă a tehnologiei, experienței și muncii unei echipe multidisciplinare. La Spitalul MedLife Polisano Sibiu beneficiem de o infrastructură comparabilă cu cea a marilor centre europene: două sisteme de neuronavigație de ultimă generație – NAV3 Stryker și StealthStation S8 –, ecograf intraoperator BK Aktiv dedicat neurochirurgiei, aspirator tumoral cu ultrasunete Sonopet Stryker, sistem de monitorizare neurofiziologică INOMED ISIS XPERT și microscop operator Zeiss Pentero 900 dotat cu filtru pentru fluorescența pentru 5-ALA.
Însă cea mai valoroasă resursă rămâne echipa medicală experimentată. Neurochirurgi, medici neurologi cu experiență în monitorizare neurofizologică, neuropsihologi, medici anesteziști și personalul medical mediu special instruit lucrează permanent împreună, fiecare etapă fiind coordonată cu precizie. Doar această colaborare face posibilă chirurgia ghidată multimodal și permite atingerea obiectivului pe care îl urmărim pentru fiecare pacient: îndepărtarea în proporţie cât mai mare a tumorii, cu păstrarea funcțiilor neurologice și a unei calități cât mai bune a vieții„, a subliniat dr. Claudiu Matei.
Gliolanul, substanţa care luminează tumora
De peste 12 ani, în cadrul Spitalului MedLife Polisano Sibiu, tumorile cerebrale maligne sunt evidenţiate de una dintre cele mai performante tehnologii utilizate în neuro-oncologie: fluorescența indusă de preparatul Gliolan (5-aminolevulinic acid – 5-ALA).
„Gliolanul este administrat oral cu aproximativ trei ore înainte de inducerea anesteziei generale. După absorbție, substanța este metabolizată preferențial de celulele tumorale, în special în cazul glioamelor maligne, unde determină acumularea unui compus fluorescent – protoporfirina IX. În timpul intervenției, utilizând un microscop operator prevăzut cu un filtru optic special, țesutul tumoral emite o fluorescență roșiatică intensă, în timp ce țesutul cerebral sănătos își păstrează aspectul obișnuit. Această diferențiere vizuală ne oferă îi posibilitatea de a identifica cu mult mai mare precizie limitele tumorii, inclusiv în zone care pot fi dificil de apreciat în lumină albă. Astfel, pot fi îndepărtate fragmente tumorale care altfel ar putea rămâne neobservate, crescând șansele unei rezecții cât mai aproape de complet”, a explicat neurochirurgul.
Rezecţia tumorală maxim posibilă cu ajutorul tehnologiei moderne
Numeroase studii internaționale au demonstrat că utilizarea fluorescenței induse de 5-ALA crește semnificativ rata rezecțiilor complete ale glioamelor maligne, a adăugat medicul.
„Gradul de rezecție reprezintă unul dintre cei mai importanți factori care influențează supraviețuirea și eficiența tratamentelor oncologice ulterioare, precum radioterapia și chimioterapia. Totuși, în neurochirurgie nu este suficient să îndepărtezi cât mai mult țesut tumoral. La fel de important este să protejezi funcțiile creierului. Din acest motiv, fluorescența este utilizată simultan cu monitorizarea neurofiziologică intraoperatorie, care include potențiale evocate sensitive, motorii, vizuale, adică acele investigații neurofiziologice care măsoară viteza și eficiența cu care sistemul nervos transmite semnale electrice între corp și creier, monitorizarea nervilor cranieni și tehnici moderne de cartografiere cerebrală (brain mapping) prin stimulare directă corticală și subcorticală.
Aceste metode permit identificarea în timp real a ariilor și fasciculelor nervoase implicate în mișcare, sensibilitate și limbaj, care oferă echipei medicale informații continue despre funcționarea creierului pe parcursul intervenției. Conceptul fundamental al neuro-oncologiei moderne este astăzi „maximal safe resection”, ceea ce înseamnă rezecția tumorală maxim posibilă, realizată fără compromiterea funcțiilor neurologice ale pacientului Această monitorizare este posibilă cu participarea importantă a medicului anestezist care folosește un tip special de anestezie, fără folosirea relaxantelor musculare, denumite TIVA (total intravenous anestheisa) care permite folosirea eficicentă a metodelor de monitorizare neurofiziologică intraoperatorie„, a precizat dr. Matei.
Precizie mare prin neuronavigaţie şi ecografie intraoperatorie
O altă componentă esențială a chirurgiei ghidate multimodal este neuronavigația, un sistem asemănător unui GPS chirurgical. Neuronavigaţia utilizează imaginile obținute prin rezonanță magnetică și tomografie computerizată pentru a orienta cu precizie chirurgul în interiorul creierului.
„Această tehnologie permite alegerea celui mai scurt și mai puțin invaziv traseu către tumoră, reducând dimensiunea abordului chirurgical și limitând afectarea țesuturilor sănătoase. Totodată, orientarea este completată de ecografia intraoperatorie, realizată cu ajutorul sistemului dedicat neurochirurgiei BK Aktiv, care oferă imagini în timp real asupra poziției tumorii și a progresului rezecției. Spre deosebire de imaginile preoperatorii, ecografia reflectă în timp real şi permanent modificările produse în timpul operației, permiţând astfel identificarea eventualului țesut tumoral restant înainte de închiderea intervenției.
Pentru tumorile localizate în apropierea ariilor cerebrale responsabile de limbaj, mișcare, funcția vizuală sau funcții cognitive complexe, în Spitalul MedLife Polisano utilizăm și tehnica „awake surgery – chirurgia cu pacientul treaz”. În timpul unei etape atent controlate a intervenției, pacientul este trezit, iar prin stimulare cerebrală directă și testare neuropsihologică sunt identificate în timp real regiunile funcționale ale creierului. Această abordare permite continuarea rezecției până la limita funcțională individuală a fiecărui pacient, crescând șansele unei excizii extinse și reducând riscul apariției unor deficite neurologice permanente. Toate aceste tehnologii funcționează complementar, fiecare aducând informații diferite- anatomice, funcționale și metabolice-care ne permit o precizie cât mai mare în timpul intervenției„, a precizat medicul neurochirurg.
Dar ceea ce este cu adevărat important, mai spune neurochirurgul, este faptul că precizia dată de tehnologie îi redă pacientului viaţa pe care o poate trăi în continuare cu simţurile nealterate.
„Dincolo de aparatură și de tehnologiile de ultimă generație, cea mai importantă realizare a neurochirurgiei moderne rămâne aceea că oferă pacienților nu doar un prognostic oncologic cât mai bun, ci și șansa de a-și păstra ceea ce îi face cu adevărat ei înșiși. Aceasta este, în esență, adevărata definiție a calității vieții: să poți continua să vorbești, să gândești, să iubești, să creezi, să muncești, să-ți îmbrățișezi familia și să rămâi fidel propriei identități. Într-un domeniu în care fiecare milimetru poate însemna diferența dintre independență și dizabilitate, neurochirurgia ghidată multimodal transformă precizia în speranță, iar tehnologia într-un instrument aflat în slujba omului. Adevărata performanță nu constă doar în îndepărtarea unei tumori, ci în păstrarea vieții în sensul ei cel mai profund”, a concluzionat dr. Claudiu Matei.
Acest articol este susținut de MedLife, cea mai mare rețea de servicii medicale private din România și face parte dintr-un demers amplu de informare și educare, dedicat prevenției și unui stil de viață sănătos, pe termen lung.
La MedLife, sănătatea este abordată cu atenție și responsabilitate, pornind de la nevoile reale ale fiecărui pacient. Deciziile medicale se bazează pe evaluări complexe, susținute de echipe multidisciplinare de medici buni și tehnologii de ultimă generație. Prin soluții moderne de diagnostic și tratament și, mai nou, prin expertiza în genomică și posibilitatea de identificare timpurie a riscurilor pentru boli comune sau asociate stilului de viață, MedLife își propune să ajute oamenii să aibă mai multă grijă de sănătatea lor.
Obiectivul este clar: prevenția activă și intervenția la timp, înainte ca problemele de sănătate să afecteze echilibrul și calitatea vieții. Pentru că sănătatea înseamnă mai mult decât absența bolii. Înseamnă energie, mobilitate și echilibru, la orice vârstă. MedLife investește constant în soluții care susțin o stare de sănătate durabilă și contribuie la o viață trăită bine, nu doar astăzi, ci pe termen lung.
Mai multe informații despre serviciile disponibile pot fi găsite pe www.medlife.ro.
Editor : A.D.V.
