Rusia a atacat Ucraina cu un număr record de drone cu rază lungă de acţiune în luna mai, potrivit unei analize AFP în baza datelor Forţelor aeriene ucrainene, scrie Agerpres. Kievul şi-a înmulţit apelurile către aliaţi pentru a-şi consolida apărarea antiaeriană.
Rusia a lansat 8.150 de drone cu rază lungă de acţiune asupra Ucrainei în luna mai, adică cu 24% mai multe decât în aprilie, potrivit unei compilaţii de date publicate zilnic.
Asta înseamnă că, în medie, Rusia a trimis zilnic 263 de drone spre Ucraina.
Numărul de rachete ruseşti este, de asemenea, unul dintre cele mai mari de la începutul conflictului: 211 în mai, inclusiv Oreşnik, cu rază intermediară de acţiune, capabilă să transporte focoase nucleare.
Armistițiu încălcat
Acest număr record de atacuri cu drone cu rază lungă de acţiune a fost înregistrat în pofida unui armistiţiu de trei zile care a început pe 9 mai şi care a suscitat pentru scurt timp speranţe privind reluarea procesului de negocieri pentru încheierea războiului.
Moscova şi Kievul s-au acuzat reciproc de încălcarea armistiţiului anunţat de preşedintele american Donald Trump.
Rusia a lansat la mijlocul lunii mai unul dintre cele mai puternice atacuri asupra capitalei ucrainene, când o rachetă a distrus cea mai mare parte a unui imobil de locuinţe, făcând peste 20 de morţi.
Kievul afirmă că a interceptat 91% din dronele şi rachetele ruseşti în luna mai.
Zelenski cere ajutor american
Ucraina a dezvoltat un sistem inovator de apărare antiaeriană împotriva dronelor, dar rămâne dependentă de aprovizionarea aliaţilor occidentali pentru a se apăra împotriva atacurilor cu rachete.
Oficialii ucraineni au avertizat în repetate rânduri că stocurile de muniţie pentru sistemele antirachetă sunt insuficiente.
Preşedintele Volodimir Zelenski i-a cerut omologului său american, la sfârşitul lunii mai, să furnizeze Ucrainei mai multe rachete pentru sistemele de apărare antiaeriană Patriot, în timp ce Moscova ameninţă că va continua să-şi intensifice atacurile.
Războiul din Orientul Mijlociu, în care aliaţii SUA au folosit cantităţi mari de muniţii de apărare antiaeriană pentru a proteja zone din Golf, a exacerbat o penurie cu care se confruntă Ucraina de la începutul invaziei ruse.
Donald Trump şi-a început al doilea mandat prezidenţial anul trecut, promiţând să pună capăt conflictului dintre Rusia şi Ucraina în câteva zile. Însă negocierile se află în impas.
Editor : B.P.
