Ministrul interimar al Investițiilor și Proiectelor Europene, Dragoș Pîslaru, a declarat miercuri, după votul final din Camera Deputaților asupra legii decarbonizării, că una dintre hotărârile de Guvern suspendate de Curtea de Apel București, în urma acțiunilor PSD, era ultimul act necesar pentru operaționalizarea fondurilor norvegiene. Potrivit acestuia, suspendarea poate bloca fonduri de 500 de milioane de euro destinate populației și mai multor sectoare din România.
Pîslaru a explicat că hotărârea a fost adoptată după aproape un an de întârzieri și că, în lipsa acesteia, implementarea programelor finanțate prin fondurile norvegiene nu poate începe.
„Aș vrea să vă mai dau încă o știre, pentru că este ceva ce nu cred că știți. Între hotărârile de Guvern suspendate de PSD la Curtea de Apel București se află și hotărârea de Guvern care era ultima de care aveam nevoie pentru operaționalizarea fondurilor norvegiene. După aproape un an în care am încercat să operaționalizez aceste fonduri, care erau foarte întârziate, în sfârșit fusese adoptată ultima hotărâre de Guvern de care aveam nevoie pentru ca acești bani, 500 de milioane de euro, să ajungă către domeniile pe care le cunoașteți, către populație, către români și către sectoarele pe care le finanțează. Suspendarea hotărârii de Guvern este de natură să blocheze, practic, implementarea fondurilor norvegiene”, a declarat acesta.
Ce se întâmplă cu fondurile norvegiene
Întrebat dacă banii sunt pierduți definitiv, ministrul interimar a spus că hotărârea ar putea fi emisă din nou de un viitor Guvern cu puteri depline sau că Executivul ar putea obține anularea suspendării prin recurs.
„Dacă va veni un Guvern cu puteri depline, va trebui fie să reemită hotărârea de Guvern, fie să avem succes în recursul pe care Guvernul îl va formula în instanță”, a explicat Pîslaru.
Guvernul a anunțat că va ataca deciziile Curții de Apel București prin care au fost suspendate mai multe hotărâri adoptate de Executiv.
Dragoș Pîslaru a susținut că blocarea hotărârii privind fondurile norvegiene nu are legătură cu disputele asupra PNRR și a acuzat PSD că încearcă să creeze o imagine de instabilitate pentru a obține desemnarea unui premier social-democrat. Ministrul a precizat că aceasta este interpretarea sa politică personală.
„Una peste alta, avem, pe de o parte, ca victime colaterale, lucrurile care țin de PNRR, iar, pe de altă parte, vă dau și un exemplu care nu are nicio legătură cu războiul și răfuiala politică. Pare să fie doar o intenție din partea PSD de a crea haos. Aici vă ofer o interpretare politică personală. Eu cred că PSD îl șantajează, practic, pe președintele țării pentru a desemna un prim-ministru din partea PSD, prin încercarea de a crea imaginea de haos și de a arăta că sunt gata să distrugă, fără niciun fel de remușcare, tot ceea ce se întâmplă. Este ideea că tu ești cel care distruge, iar apoi vii și spui că vrei să salvezi România”, a afirmat ministrul interimar.
Pîslaru l-a acuzat și pe liderul PSD, Sorin Grindeanu, că vorbește despre „salvarea României”, în timp ce partidul său ar contribui la instabilitatea politică.
„L-am auzit pe domnul Grindeanu spunând că vrea să salveze România și că vine ca prim-ministru pentru a salva România. Dar dezastrul, dezordinea și haosul sunt create, în acest moment, de Partidul Social Democrat. Aceasta este ceea ce cred că se întâmplă în acest moment. Este un lucru pe care, cred eu, din ce în ce mai mulți români îl observă și înțeleg că PSD se apropie acum de AUR, în încercarea disperată de a recupera niște voturi pe care le-a pierdut din cauza incompetenței și a iresponsabilității cu care a tratat guvernarea”, a mai spus Dragoș Pîslaru.
Editor : A.D.
