Un bărbat în vârstă de 74 de ani, din judeţul Harghita, a fost transportat de urgenţă la spital, miercuri seara, în urma atacului unui un urs pe DN 13A, în localitatea Sângeorgiu de Pădure, după ce autoturismul în care se afla ca pasager a lovit animalul sălbatic care pătrunsese pe carosabil, a anunţat, joi, Inspectoratul de Poliţie Judeţean (IPJ) Mureş.
„Din primele verificări efectuate a reieşit faptul că un autoturism, în timp ce se deplasa pe DN13A, ar fi acroşat un exemplar de urs care ar fi pătruns pe partea carosabilă. La scurt timp după impact, un bărbat de 74 de ani, din judeţul Harghita, pasager în autoturism, ar fi coborât pentru a verifica situaţia, moment în care ar fi fost atacat de animal, suferind leziuni la nivelul unui membru inferior. Pentru salvarea bărbatului, un alt pasager, în vârstă de 48 de ani, din judeţul Harghita, ar fi intervenit, reuşind să îndepărteze animalul de victimă cu ajutorul unui cric auto. Ulterior, exemplarul de urs a decedat”, se precizează într-un comunicat al IPJ Argeş, potrivit Agerpres.
Bărbatul de 74 de ani a fost preluat şi transportat la o unitate medicală, pentru acordarea de îngrijiri medicale de specialitate.
La locul evenimentului au intervenit de urgenţă poliţiştii Secţiei 14 Poliţie Rurală Ghindari, echipaje medicale, precum şi specialişti din cadrul Serviciului Arme, Explozivi şi Substanţe Periculoase şi Serviciului Criminalistic din cadrul IPJ Mureş, precum şi reprezentanţii fondului cinegetic local.
Cadavrul ursului a fost ridicat de pe carosabil de către gestionarii fondului cinegetic şi transportat la Direcţia Sanitară Veterinară şi pentru Siguranţa Alimentelor (DSVSA) Mureş, pentru efectuarea expertizelor specifice.
Poliţiştii mureşeni continuă cercetările şi verificările în acest caz pentru a stabili cu exactitate toate împrejurările în care s-a produs incidentul şi pentru a dispune măsurile legale care se impun.
Editor : C.S.
