August Hanning, fostul șef al serviciului german de informații externe BND, a fost arestat sub suspiciunea de spionaj, relatează agenția de știri germană dpa, citată de The Guardian.
Arestarea sa a fost relatată și de mai multe alte publicații germane, printre care Bild, Suddeutsche Zeitung și Handelsblatt.
Într-o declarație, procurorii au precizat că fostul șef al BND, Hanning, a fost arestat sub suspiciunea de „spionaj trădător, obținerea de secrete de stat, tentativă de trădare și spionaj”, iar colaboratorul său, Manfred D., este acuzat de „complicitate la tentativa de trădare și la spionaj trădător”.
Procurorii susțin că, la un moment dat, la începutul anului 2010, la cinci ani după ce a părăsit BND, Hanning i-a cerut lui D. să continue să furnizeze „informații valoroase” provenite de la agenția de spionaj „în schimbul unei remunerații” către firma sa privată de consultanță.
Se consideră că, de-a lungul anilor, D. ar fi furnizat „aproape două mii de documente”, dintre care multe erau clasificate și întocmite exclusiv pentru uzul intern al agenției.
Într-unul dintre cazuri, Hanning a folosit informațiile furnizate pentru a întocmi „o analiză destinată unui angajat al unui serviciu de informații străin”, fără a preciza numele țării respective.
Cei doi bărbați vor compărea în fața judecătorului astăzi și mâine.
Conform relatărilor din presă, procurorii susțin că Hanning, al cărui mandat s-a întins între 1998 și 2005, a cumpărat informații secrete de la un fost angajat al agenției de informații externe BND și intenționa să le revândă în cadrul activităților sale de consultanță.
Ancheta a fost demarată în urma descoperirii unei presupuse scurgeri de informații din rapoarte de servicii secrete destinate Cancelariei, a precizat Bild, conform Reuters.
Hanning a condus Serviciul Federal de Informații (BND) între 1998 și 2005, înainte de a deveni consultant în domeniul securității private.
Citește și:
Editor : A.M.G.
