O persoană a murit și alte 20 au fost rănite, patru dintre ele grav, după ce un tren Intercity a lovit o betonieră la o trecere la nivel cu calea ferată în centrul Poloniei și a deraiat miercuri dimineață. Decedatul se numără printre cele șapte persoane spitalizate în urma incidentului, potrivit serviciului de ambulanță aeriană, citat de TVPWorld.
Trenul, care circula din orașul Lublin, din estul țării, către orașul Szczecin, din nord-vest, a lovit vehiculul în apropiere de Sokolniki Suche, în zona Przysucha, la aproximativ 100 km sud de Varșovia, în jurul orei 11:25, au relatat mass-media poloneze.
Printre răniții grav se numără șoferul autobetonierei și mecanicul de tren, a declarat poliția. Șoferul camionului a rămas blocat în vehicul, dar a fost eliberat de pompieri, a declarat un purtător de cuvânt al serviciului de pompieri pentru Interia.
Locomotiva s-a răsturnat pe o parte pe linia opusă, în timp ce mai multe vagoane au deraiat și s-au răsturnat parțial, a spus purtătorul de cuvânt.
Trenul „Koziołek” era format din șase vagoane și o locomotivă și transporta aproximativ 120 de pasageri, a declarat operatorul feroviar PKP Intercity.
Două ambulanțe aeriene și aproximativ 30 de echipaje de pompieri s-au numărat printre serviciile de urgență mobilizate la fața locului.
Traficul feroviar pe linia 22, între Wolanów și Przysucha, a fost suspendat, a declarat administratorul infrastructurii feroviare PKP Polskie Linie Kolejowe.
Editor : M.C
