Un bărbat german în vârstă de 86 de ani a decedat după ce a fost lovit de nacela unui balon cu aer cald pe o pajişte din Elveţia, în apropiere de lacul Constance, a anunţat vineri poliţia din cantonul Thurgau, potrivit DPA, preluată de Agerpres.
Bărbatul, din districtul Konstanz, a cedat în urma rănilor grave suferite la faţa locului.
El făcea parte dintr-un grup de persoane, dintre care unele intenţionau să participe la zborul cu balonul, a declarat un purtător de cuvânt al poliţiei pentru DPA.
Accidentul s-a produs joi seara, în timpul procedurii de decolare.
Circumstanţele în care s-a produs accidentul sunt în prezent în curs de investigare.
Balonul urma să decoleze de pe o pajişte din apropierea localităţii Salen-Reutenen, la aproximativ 20 de kilometri vest de oraşul Konstanz.
Editor : B.P.
