Un scrutin desfășurat în estul Germaniei a dat un nou impuls partidelor de extremă dreaptă care speră să câștige alegerile din întreaga Europă anul viitor, spun analiștii consultați de The New York Times, care scrie că victoria AfD în alegerile din Saxonia-Anhalt a trimis unde de șoc care s-au resimțit de la Downing Street din Londra până la Palatul Élysée din Paris. Rareori rezultatul unei alegeri regionale a fost privit cu atâta importanță pentru soarta democrației în Europa.
Nu e vorba de orice țară europeană, ci de Germania, o țară care a izolat fără încetare partidele politice de extremă dreapta încă de la dezastrul nazismului. iar succesul AfD nu e doar un caz izolat, ciudat, ci mai degrabă cel mai recent pas într-un marș constant, care durează de un deceniu și care a adus extrema dreaptă tot mai aproape de centrul puterii în Europa.
Având în vedere alegerile programate în toată Europa anul viitor, succesul izbitător al partidului „Alternativa pentru Germania” ar putea fi un semn prevestitor al unor noi victorii ale extremei drepte, potrivit analiștilor, precum și un model pentru modul în care acestea pot fi orchestrate. Mesajul său populist și anti-imigranți face ecou celor ale liderilor naționaliști din Marea Britanie, Franța, Italia și Spania, țări în care alegătorii nutresc multe dintre aceleași nemulțumiri ca și cei din Germania.
Alegătorii francezi vor alege un nou președinte în primăvara viitoare. În Spania sunt programate alegeri până în august, iar în Italia până la sfârșitul anului viitor. Candidații de extremă dreaptă sunt în plină ascensiune în toate aceste țări, amenințându-i pe cei aflați la putere, acuzați de problemele sistemice ale economiilor țărilor lor.
„Europa dezvoltată trece printr-o formă sofisticată de eșec al statului”, a afirmat Mujtaba Rahman, analist specializat în Europa la Eurasia Group, o firmă de consultanță în domeniul riscului politic. „Guvernele sunt incapabile să abordeze preocupările legate de costul vieții. Nu sunt în măsură să-și îndeplinească promisiunile față de alegători.”
În Germania, creșterea prețurilor și rata ridicată a șomajului au contribuit la victoria partidului de extremă dreaptă AfD, care a obținut de peste două ori mai multe voturi decât partidul de centru-dreapta al cancelarului Friedrich Merz, aflat la putere.
Rezultatul a scos la iveală o diviziune între europenii care consideră extrema dreaptă o amenințare la adresa democrației și un număr tot mai mare de persoane care o văd ca pe un salvator al democrației. Primii avertizează că extrema dreaptă va desființa sistemul de control și echilibru, tratând în același timp minoritățile ca pe niște cetățeni de mâna a doua. Cei din urmă o văd ca pe un bastion împotriva unei elite deconectate de realitate, care le-a erodat identitatea națională și le-a pus în pericol mijloacele de trai.
Deoarece, potrivit rezultatelor aproape finale, AfD pare să nu fi obținut majoritatea absolută, este posibil ca aceasta să nu ajungă să guverneze Saxonia-Anhalt, landul în care au avut loc alegerile. Partidele rivale au promis că nu vor forma un guvern de coaliție cu AfD, ai cărei lideri au folosit lozinci naziste și au minimalizat Holocaustul. AfD este desemnată ca grup extremist „suspect” de serviciile de informații germane, în parte deoarece grupul îi prezintă pe germanii cu origini imigrante drept cetățeni de mâna a doua.
Totuși, rezultatul ar putea să-l pună în dificultate pe domnul Merz dacă membrii partidului său îl vor învinovăți pentru înfrângere, într-un moment în care poziția de lider a Germaniei în Europa era deja șubredă. Popularitatea lui Merz s-a deteriorat atât de mult încât analiștii politici vorbesc deschis despre demiterea sa, un scenariu care odată părea de neconceput în politica germană.
„Este o mare preocupare în Europa”, a spus Rahman. „O Germanie slabă, cu un cancelar care își pierde terenul și este forțat să se ocupe de probleme interne, este un lucru negativ și, în cele din urmă, va diminua capacitatea Europei de a face față provocărilor sale.”
Îngrijorările centriștilor cu privire la Franța, unde președintele Emmanuel Macron își va încheia mandatul în primăvara viitoare, nu sunt mai puțin acute. Marine Le Pen, candidata principalului partid de extremă dreaptă din Franța, Adunarea Națională, deține un avans confortabil în sondajele pentru primul tur și a ieșit chiar pe primul loc în recentele simulări pentru turul al doilea. Acest lucru o apropie de putere mai mult decât în orice alt moment din cei 14 ani în care a candidat la președinție.
Un guvern de extremă dreaptă la Paris, a afirmat domnul Rahman, ar destabiliza Uniunea Europeană într-un mod în care nicio altă alegere națională nu a făcut-o până acum, având în vedere dimensiunea Franței, arsenalul său nuclear și rolul său de fondator al proiectului european. De asemenea, ar putea pune capăt așa-numitului „cordon sanitar”, în cadrul căruia partidele mainstream din Franța, la fel ca în Germania, au refuzat să intre în coaliții de guvernare cu extrema dreaptă.
„În ambele țări, frontul antifascist care a predominat de la sfârșitul celui de-al Doilea Război Mondial pare să fie pe punctul de a se prăbuși”, a afirmat Philippe Marlière, profesor de politică franceză și europeană la University College London.
În Spania, analiștii au afirmat că partidul de extremă dreaptă Vox ar putea să-și croiască drum în viitorul guvern de coaliție, având în vedere că actualul guvern condus de socialiști este afectat de scandaluri de corupție și de o criză a imigrației. În Marea Britanie, Partidul Laburist, aflat la guvernare, l-a înlăturat în iulie pe prim-ministrul său nepopular, Keir Starmer, în încercarea de a-și recâștiga popularitatea în fața unui partid de extremă dreaptă în plină ascensiune, Reform UK.
Totuși, ascensiunea extremei drepte nu este inexorabilă. Succesul partidului Reform a fost brusc întrerupt de o serie de scandaluri financiare în care a fost implicat liderul său radical, Nigel Farage. Acest lucru a oferit guvernului laburist, sub conducerea noului prim-ministru, Andy Burnham, un răgaz neașteptat.
În aprilie, liderul de extremă dreapta al Ungariei, prim-ministrul Viktor Orban, a fost îndepărtat de la putere după 16 ani, victimă a percepției larg răspândite că guvernul său era corupt, neglijent față de economie și că a purtat bătălii inutile cu Uniunea Europeană. Înfrângerea partidului său, Fidesz, a dat speranță politicienilor din curentul principal că și extrema dreaptă este vulnerabilă.
Măsura în care acești politicieni din curentul principal „trebuie să-și facă griji” cu privire la succesul AfD, a spus Timothy Bale, profesor de științe politice la Universitatea Queen Mary din Londra, „va depinde de faptul dacă, în cazul în care va ajunge la guvernare, se va comporta relativ normal și dacă va fi sau nu capabil să conducă lucrurile cu competență”.
Prim-ministrul Italiei, Giorgia Meloni, al cărei partid populist are rădăcini neofasciste, oferă un model de urmat pentru alți lideri cu viziuni similare. După ce și-a moderat tonul în privința unor chestiuni precum Ucraina și Uniunea Europeană, ea a sărbătorit recent faptul că guvernul său a devenit cel mai longeviv din istoria Republicii Italiene.
Meloni se află într-o poziție favorabilă pentru a-și prelungi mandatul atunci când se va prezenta în fața alegătorilor vara viitoare. Însă ascensiunea unui rival situat și mai la dreapta decât ea, Roberto Vannacci, a determinat-o să-și întărească pozițiile cu privire la chestiuni precum imigrația. Meloni l-a criticat aspru pe prim-ministrul Spaniei, Pedro Sánchez, după un aflux brusc de migranți din Maroc către un teritoriu spaniol la sfârșitul lunii iulie.
Nigel Farage riscă să fie depășit în mod similar în Marea Britanie. Rupert Lowe, un membru nemulțumit al partidului său, a părăsit formațiunea pentru a înființa un grup și mai de dreapta, care ia din voturile lui Farage. Având în vedere această concurență și întrebările tot mai numeroase privind finanțele partidului Reform, profesorul Bale a afirmat că este dificil de imaginat cum ar putea Farage să strângă suficiente voturi pentru a forma un guvern.
În Franța, drumul lui Le Pen către putere este mai plauzibil. Rezultatele sale din sondaje sunt mai mult decât duble față de cele ale liderului de centru, Edouard Philippe, sau ale candidatului de extremă stânga, Jean-Luc Mélenchon.
Marea întrebare în Franța este dacă Philippe sau altcineva va reuși să adune suficient sprijin din partea centrului-dreapta și a stângii pentru a se impune drept candidat de consens al curentului principal. Într-un al doilea tur de scrutin, spun analiștii, un astfel de candidat ar avea șanse să o învingă pe Marine Le Pen.
Însă dacă centrul francez rămâne fragmentat, așa cum este în prezent, acest lucru i-ar oferi lui Mélenchon o șansă de a ajunge în turul al doilea, unde ar urma probabil să se confrunte cu Le Pen. În acest scenariu – pe care establishmentul politic francez îl consideră un coșmar – Le Pen ar fi favorita la victorie.
La fel ca alți lideri de extremă dreaptă din Europa, Marine Le Pen s-a distanțat de președintele Trump. Totuși, potrivit analiștilor, ea și alți candidați populiști ar putea fi afectați de acesta oricum. Trump rămâne profund nepopular în Europa și își pierde rapid popularitatea și în Statele Unite.
Lecția pe care centristii europeni aflați în dificultate speră că alegătorii o vor învăța din turbulențele din America, a spus Rahman, este că „dacă experimentezi cu partide din afara curentului principal, riști să faci greșeli”.
Editor : B.E.
About the Author
