Și la Satu Mare, vântul a doborât un pom care a căzut peste un autoturism, fără a provoca victime.
Pompierii din Neamț intervin, duminică, în mai multe localități pentru îndepărtarea arborilor doborâți de vânt. La Piatra-Neamț, copaci au căzut pe carosabil, pe străzile Aleea Brazilor și Tineretului, în timp ce, pe strada Lămâiței din municipiu, un echipaj a intervenit pentru îndepărtarea unor bucăți din acoperișul unui bloc care au fost desprinse.
Și în municipiul Roman, vântul puternic a pus la pământ un arbore, pe strada Smirodava.
Intervenții ale pompierilor din județ au loc și în comuna Gâdinți, unde un copac a căzut pe carosabil, în zona Dealul Mărului, dar și în satul Petru Vodă, din comuna Poiana Teiului, pentru îndepărtarea unui pom care a căzut pe firele de electricitate.
Meteorologii au emis, duminică, avertizare de vânt puternic pentru județul Neamț, anunțând că, în zona montană, se așteaptă intensificări ale vântului cu viteze la rafală de 90…120 de kilometri pe oră.
Și în județul Satu Mare, aflat, de asemenea, sub avertizare meteo, a fost nevoie de intervenții ale echipajelor de salvare pentru îndepărtarea unui copac care a căzut peste un autoturism, pe bulevardul Muncii. Autoritățile din județ transmit că, în urma incidentului, nu au fost înregistrate victime.
Tot în municipiul Satu Mare, pe strada Panait Cerna, o creangă de copac a căzut pe carosabil, iar pe strada Belșugului, un copac a fost doborât de vânt pe șosea.
