Europarlamentarul Victor Negrescu, vicepreședinte al Parlamentului European, a acuzat USR și Renew că au încercat să promoveze o rezoluție privind statul de drept în România, după adoptarea legii integrității cu „amendamentul Fritz”. „Putem să criticăm legi, guverne și decizii politice. Dar este cu totul altceva să mergi la Bruxelles pentru a cere sancționarea propriei țări”, spune Victor Negrescu.
„La Bruxelles trebuie să ne apărăm țara, nu să o punem la zid. Zilele trecute am atras atenția asupra demersurilor făcute de PNL și USR, prin PPE și Renew, pentru a pune în pericol, la nivel european, 770 de milioane de euro din PNRR pentru România și am făcut apel la calm și decență. De aceea, Partidul Social Democrat a aprobat o rezoluție prin care propunem un pact politic pentru protejarea intereselor economice, financiare și strategice naționale.
Acum apar informații în presă potrivit cărora ar fi existat și intervenții directe la Comisia Europeană în acest sens. Sunt acuzații grave și trebuie clarificate imediat. Un alt episod consumat recent este demersul prin care Renew-USR a încercat promovarea de urgență a unei rezoluții critice privind statul de drept în România”, a scris Victor Negrescu joi, într-un mesaj pe Facebook.
El spune că „social-democrații s-au opus unei asemenea abordări. Într-un final, nici PPE nu a mai susținut acest demers. Putem să ne contrazicem în România. Putem să criticăm legi, guverne și decizii politice. Dar este cu totul altceva să mergi la Bruxelles pentru a cere sancționarea propriei țări, blocarea banilor europeni sau adoptarea unor rezoluții împotriva României”.
Europarlamentarul mai afirmă că „există și o altă cale. Chiar acum, social-democrații europeni cer o dezbatere despre atacurile hibride și dezinformarea care afectează inclusiv România: acțiune europeană, solidaritate și fără rezoluție împotriva țării noastre. Totodată, printr-o serie de amendamente aprobate la bugetul rectificativ al UE pe anul acesta, solicităm fonduri pentru operaționalizarea hubului de securitate maritimă la Marea Neagră și fonduri pentru IMM-urile și sectorul turismului afectate de situația regională”.
„Dreapta întâi pune în pericol milioane de euro. Apoi propune o rezoluție împotriva României. Unde se opresc? Luptele politice de acasă nu trebuie purtate împotriva României la Bruxelles. Deja investițiile străine au scăzut cu 80% în primele luni ale anului din cauza slabei guvernări. Europa trebuie folosită pentru România, nu împotriva românilor”, a mai arătat Victor Negrescu.
Editor : B.P.
