Președintele rus Vladimir Putin a declarat joi că probabilitatea ca disputele internaționale să continue este foarte mare pe măsură ce lumea se schimbă, dar că situația se va îmbunătăți odată cu declinul a ceea ce el a numit „hegemonia occidentală”, relatează Reuters.
Scenariile catastrofale trebuiau evitate, a afirmat Putin.
„Indiferent de scenariul care se va contura la nivel global în următorii ani, continuarea conflictelor internaționale este, din păcate, foarte probabilă. Acest lucru se datorează, în parte, faptului că schimbările fundamentale în curs — și oportunitățile pe care le oferă — alimentează ambițiile și dorința de a asuma riscuri în speranța unui câștig aparent uriaș”, a declarat liderul rus.
În cadrul discursului său, Putin a negat, de asemenea, în repetate rânduri orice responsabilitate pentru declanșarea războiului din Ucraina, afirmând că acesta a fost „declanșat împotriva noastră”, pe fondul „naționalismului agresiv și al rusofobiei”, precum și al extinderii NATO spre est, în „teritoriile noastre istorice”, conform The Guardian.
„Rusia a fost pur și simplu nevoită să răspundă la această aparentă agresiune”, a susținut el.
Liderul de la Kremlin a deplâns, de asemenea, faptul că „logica escaladării răspunsurilor reciproce dure” se transformă într-o „inevitabilitate fatală” cu „consecințe devastatoare”.
„Țările lider ale lumii dispun de armament capabil să distrugă toată viața sau, cel puțin, să provoace consecințe catastrofale pentru Pământ. Putem fi siguri că aceste arme nu vor fi folosite niciodată? Din păcate, nu putem fi siguri.
Există o afirmație celebră: dacă la începutul unui spectacol pe scenă atârnă o armă, aceasta va fi cu siguranță folosită până la final”.
Declarația vine în contextul în care Kremlinul a confirmat miercuri că Rusia a transmis avertismente de natură nucleară către NATO prin care atenţionează Alianţa cu privire la riscurile unei eventuale încercări de izolare a exclavei ruse Kaliningrad, pentru a le reaminti astfel „capetelor înfierbântate” din Europa dispoziţiile politicii Moscovei în cazul unor acţiuni de acest fel.
De cealaltă parte, secretarul general al NATO, Mark Rutte, a afirmat miercuri că nu există o ameninţare iminentă pentru teritoriul Alianţei Nord-Atlantice şi că evaluarea ameninţării ruse este neschimbată faţă de acum trei săptămâni, trei luni sau un an.
De asemenea, ministrul de Externe al Estoniei, Margus Tsahkna, le-a cerut liderilor europeni să înceteze să mai numească atacurile rusești „hibride”. Acestea sunt „atacuri teroriste” și „atacuri de sabotaj”, a declarat Tsahkna într-un interviu acordat Politico, și fac parte dintr-un efort sistematic al Rusiei împotriva Europei, care echivalează cu „un fel de război”.
Citește și:
Editor : A.M.G.
