Preşedintele ucrainean Volodimir Zelenski a trimis luni în Parlament un proiect de lege pentru a prelungi legea marţială şi mobilizarea generală cu încă 90 de zile, a anunţat serviciul de presă al legislativului de la Kiev.
Astfel, măsurile care urmează să expire pe 31 octombrie vor rămâne în vigoare până pe 29 ianuarie 2027 dacă vor fi aprobate de către parlamentari, potrivit Agerpres.
Legea marţială şi mobilizarea generală sunt în vigoare în Ucraina din februarie 2022, în contextul invaziei ruse.
Ambele măsuri au fost prelungite de mai multe ori.
Editor : M.B.
