Vremea va deveni caniculară în Bucureşti începând de marţi, când se vor înregistra până la 36 grade, iar miercuri temperaturile ar putea urca la 38 de grade, potrivit prognozei publicate duminică de Administraţia Naţională de Meteorologie.
Pe parcursul zilei de duminică, vremea călduroasă se va menţine, disconfortul termic va fi ridicat, iar indicele temperatură-umezeală (ITU) va atinge pragul critic de 80 de unităţi. Cerul va fi mai mult senin, iar vântul va sufla slab până la moderat. Temperatura maximă se va situa în jurul valorii de 34 de grade, iar cea minimă va fi de 16…19 grade.
Luni, vremea va rămâne călduroasă şi disconfortul termic ridicat, iar indicele temperatură-umezeală (ITU) va atinge pragul critic de 80 de unităţi. Cerul va fi variabil, mai mult senin noaptea şi dimineaţa, iar vântul va sufla slab până la moderat. Temperatura maximă se va situa în jurul valorii de 34 de grade, iar cea minimă va fi de 16…19 grade.
Marţi, vremea va deveni caniculară, iar disconfortul termic se va accentua, astfel că indicele temperatură umezeală (ITU) va depăşi pragul critic de 80 de unităţi. Temperatura maximă va fi de 35…36 de grade, iar cea minimă se va situa în jurul valorii de 20 de grade (noapte tropicală), mai scăzută în zona periurbană spre 17 grade. Cerul va fi variabil, mai mult senin noaptea şi dimineaţa, iar vântul va sufla slab până la moderat.
Miercuri, valul de căldură se va menţine intens, disconfortul termic va fi accentuat şi indicele temperatură umezeală (ITU) va depăşi pragul critic de 80 de unităţi. Temperatura maximă va fi de 36…38 de grade, iar cea minimă de 20…21 de grade şi noaptea va fi tropicală. Cerul va fi variabil ziua şi mai mult senin noaptea, iar vântul va sufla slab până la moderat.
În intervalul 2 august, ora 10:00 – 6 august, ora 10:00, pentru Bucureşti va fi în vigoare o informare meteorologică pentru val de căldură, caniculă, temperaturi extreme, disconfort termic, nopţi tropicale.
Editor : B.E.
