Imaginează-ți că te trezești într-o dimineață liniștită de sâmbătă, în timp ce sirenele asurzitoare sfâșie liniștea. Pornești televizorul și vezi, cu groază, teroriști înarmați până în dinți invadând România. Privești pe fereastră și zărești oameni mascați înarmați mergând pe strada ta. Te apropii cu teamă de ușă și privești prin vizor – sunt chiar acolo, afară, încercând să pătrundă în locuința ta. Blochezi toate încuietorile și te rogi pentru viața ta, dar îi auzi strigând: „Deschide ușa sau te vom arde de viu.”
Imaginează-ți că te afli la un festival de muzică în aer liber – o celebrare a păcii, sub cerul senin. Dintr-odată, muzica este spulberată de rafalele armelor automate. Teroriștii înconjoară câmpurile din toate direcțiile. Disperat să găsești un loc în care să te ascunzi, te strecori într-un congelator pentru înghețată unde deja prieteni apropiați din copilărie zac împușcați mortal. Te așezi lângă trupurile lor fără viață, încercând să-ți ții respirația, în timp ce în fața ta se află o alegere cumplită: să fugi în câmp deschis, asemenea unei ținte vii într-un poligon de tragere, sau să te prefaci mort și să te rogi ca oamenii înarmați să nu observe nici măcar cea mai firavă mișcare a respirației tale?
Acestea nu sunt scene dintr-un film de groază. La 7 octombrie 2023, aceste coșmaruri au devenit realitate pentru mii de israelieni – dar și pentru turiști, muncitori străini și cetățeni ai peste 40 de țări, inclusiv din România. Într-o singură zi, peste 1.200 de oameni nevinovați au fost măcelăriți, iar comunități întregi au fost transformate în cenușă. Până la lăsarea serii, 251 de oameni – de la bebeluși de numai nouă luni până la supraviețuitori ai Holocaustului în vârstă de 85 de ani – au fost târâți în întunericul sufocant al tunelurilor din Gaza. Raportată la populația Israelului, amploarea acestei tragedii echivalează cu 40!!! de atacuri de tip 11 septembrie într-o singură dimineață. Este o oroare pe care nicio națiune nu poate și nu ar trebui să fie nevoită să o îndure.
Printre victime s-au numărat părinți uciși în fața propriilor copii și copii executați sub ochii părinților lor. În acea zi, zeci de copii israelieni au rămas fără ambii părinți. În ultimii trei ani, acești copii orfani au fost crescuți de bunici sau de rude care i-au luat în grijă. Pentru oameni care își trăiau anii de liniște și de retragere, imaginați-vă ce înseamnă ca, în locul unei pensionări liniștite, să revină peste noapte la responsabilitatea intensă, zi și noapte, de a crește copii mici care poartă în suflet răni și traume profunde.
Aceasta este și povestea lui Carmel, originar din Cluj-Napoca și stabilit astăzi în Israel. Peste noapte, Carmel și soția sa au devenit părinții adoptivi a trei copii mici – printre ei și micuța Abigail Idan, copil israeliano-american, răpită în Gaza la vârsta de doar trei ani – după ce ambii ei părinți au fost uciși sub ochii ei. Abigail a fost una dintre multele vieți distruse de campania de teroare a Hamas. Timp de luni și ani, familii întregi au îndurat o tortură psihologică inimaginabilă, în timp ce cei dragi lor erau ținuți captivi, unii dintre ei fiind uciși cu sânge rece.
În ultimii trei ani, supraviețuitori și familii afectate de aceste atrocități au venit în România pentru ca vocile lor să fie auzite. Printre ei s-au numărat familia lui Abigail Idan, precum și tânăra Doron Steinbrecher, asistent veterinar israeliano-român care a îndurat 471 de zile de captivitate în mâinile Hamas, înainte de a fi, în cele din urmă, adusă acasă. Amândouă s-au întâlnit în București cu oficiali români de rang înalt precum Președintele Nicușor Dan și Prim-ministrul României, Ilie Bolojan.
În această săptămână, cu prilejul comemorării oficiale a trei ani de la 7 octombrie, am adus în România doi eroi pentru a-și spune poveștile: Eitan Halley, care a supraviețuit zilei de 7 octombrie ascunzându-se sub trupurile celor uciși, într-un adăpost transformat într-o capcană mortală, și Lev Kreitman, care, sub focul armelor, s-a îndreptat spre locul festivalului Nova pentru a salva zeci de vieți.
Aceste povești trebuie auzite cu voce tare și fără echivoc, pentru ca asemenea atrocități să nu se mai repete niciodată.
Și totuși, în timp ce Israelul ducea o luptă pentru însăși supraviețuirea sa, claritatea morală a lumii s-a evaporat mult prea repede. Atacul barbar a încetat să mai fie prezentat drept cauza brutală a războiului și a fost tot mai des redus la un simplu element de „context”, incomod, dar convenabil de ignorat. Crime de neconceput -violuri, mutilări barbare și masacre – au fost negate, minimalizate sau chiar glorificate în marile orașe ale lumii, în timp ce ostaticii au dispărut treptat atât din titlurile internaționale, cât și din conștiința publică.
În loc ca teroriștii jihadiști să fie trași la răspundere, forurile internaționale au afișat, mult prea des, o ipocrizie uluitoare: învinovățirea victimelor, solicitarea ca Israelul să renunțe la dreptul său de a-și apăra cetățenii și folosirea dreptului internațional ca instrument împotriva Israelului, în timp ce o axă teroristă totalitară, care amenință în mod deschis civilizația occidentală, beneficiază de protecție și legitimare.
Această negare și această ipocrizie s-au extins cu mult dincolo de Israel. În ultimii trei ani, incidentele antisemite din întreaga lume au atins niveluri fără precedent. Comunitățile evreiești din diaspora s-au confruntat cu o ostilitate tot mai deschisă, școlile și sinagogile au fost nevoite să își consolideze măsurile de securitate, iar oameni obișnuiți au ajuns să își ascundă identitatea de teamă.
7 octombrie 2023 nu a declanșat doar violență împotriva israelienilor. A contribuit și la normalizarea urii împotriva evreilor, oriunde s-ar afla aceștia.
În aceste vremuri întunecate, prietenia României a strălucit cu putere. România a fost prima țară al cărei prim-ministru a venit în Israel într-o vizită de solidaritate, imediat după 7 octombrie. Încă din prima zi, România a stat ferm de partea adevărului – în Uniunea Europeană, în instituțiile internaționale și printr-un sprijin diplomatic neclintit.
Această claritate morală nu va fi uitată niciodată.
Dar adevăratul leadership nu poate fi un moment trecător; este un angajament continuu. Pe măsură ce timpul trece și presiunile politice internaționale se intensifică, apare tentația periculoasă de a atenua pozițiile ferme sau de a ne refugia într-o ambiguitate convenabilă. Însă claritatea morală este pusă la încercare tocmai atunci când devine incomodă.
România nu trebuie să permită ca poziția sa principială să se erodeze sub presiunea contextului internațional sau a oboselii opiniei publice.
Astăzi, la trei ani distanță, adevărata comemorare înseamnă mai mult decât amintire. Înseamnă hotărâre și acțiune.
Lupta împotriva antisemitismului și a terorismului trebuie dusă cu fermitate – prin aplicarea neabătută a legii și printr-un cadru legislativ solid, inclusiv prin recenta modificare a legislației privind combaterea antisemitismului.
România are un rol esențial în apărarea acestei clarități morale.
A sta împotriva răului nu este doar lupta Israelului. Este responsabilitatea întregii lumi libere.
Să vedem răul așa cum este.
Să îl numim pe nume.
Să îl confruntăm fără scuze și fără relativizări.
Aceasta este singura cale înainte.
About the Author
