Indiferent de rezultatul summitului NATO, situația geopolitică îl favorizează atât de mult pe președintele turc Recep Tayyip Erdogan încât el va ieși oricum câștigător. După războiul dezastruos al Statelor Unite în Iran și amenințările constante la adresa Europei venite din partea Rusiei, evenimentul de la Ankara reprezintă o oportunitate foarte bună pentru liderul turc să obțină mai multe „cadouri” din partea europenilor și a președintelui american Donald Trump, în viziunea căruia Turcia pare a fi o parte esențială a planului pentru noul Orient Mijlociu, se arată într-o analiză Foreign Policy.
Liderul autoritar al Turciei a deschis summitul NATO dintr-o poziție foarte avantajoasă, oficialii turci având mari așteptări de la acest eveniment.
Cele mai importante obiective ale Ankarei sunt obținerea unui acord de schimb valutar (swap valutar) cu banca centrală a Statelor Unite, readmiterea Turciei în lanțurile de aprovizionare a industriei de apărare din SUA, inclusiv prin vânzarea de motoare F110 pentru noul avion militar Kaan dezvoltat de turci și prin vânzarea de avioane de vânătoare F-35, și integrarea Turciei în noul sistem european de achiziții militare (SAFE), pentru care Uniunea Europeană a alocat 150 de miliarde de euro.
Poziția Washingtonului la nivel mondial, mai ales în cele două regiuni în care se întinde teritoriul Turciei – Europa și Orientul Mijlociu – este la cel mai scăzut nivel.
În timp ce europenii își consolidează capacitățile de apărare pentru a răspunde amenințărilor Rusiei, ei au nevoie disperată de ceea ce Turcia poate să le ofere: muniție, drone și capacități de producție pentru diverse tipuri de arme, precum și un teritoriu care se află pe flancul sudic al Rusiei, cu acces înspre zona Caucazului, la granița cu Iranul și cu două strâmtori extrem de importante aflate sub controlul Ankarei.
La toate acestea se adaugă și alte instrumente de „soft power” de care Ankara dispune: relații bune cu Moscova și Teheranul, dar și cu autoritățile care au preluat puterea în Siria după răsturnarea guvernului lui Bashar al-Assad, aliatul Rusiei.
În aceste condiții, Turcia pare acum mai importantă pentru arhitectura de securitate a NATO decât a fost vreodată, chiar și în timpul Războiului Rece.
„Patria Albastră” a Ankarei, doctrina cu care Erdogan stârnește îngrijorare în Europa
Turcia a fost copilul problemă al alianței NATO de ani de zile. Ankara a cumpărat sisteme de apărare antiaeriană S-400 din Rusia și a întârziat aderarea Suediei la NATO, printre altele. În plus, situația drepturilor civile și a democrației în Turcia rămân surse importante de tensiuni cu Occidentul.
Un alt subiect critic îl reprezintă doctrina „Patria Albastră” a Ankarei. Cu această strategie maritimă agresivă, Turcia lui Erdogan își revendică porțiuni mari din Marea Egee și estul Mediteranei, ceea ce produce și mai multe tensiuni în relația dintre Ankara și Atena.
Pentru ca Erdogan să primească tot ce își dorește la summitul NATO, Europa și SUA trebuie să găsească o cale de a îmbuna Grecia, care, în calitate de membru UE și NATO, poate bloca importante acorduri comerciale și mecanisme de cooperare în domeniul apărării.
Întrebarea este dacă Erdogan își permite să facă pasul înapoi în disputa cu Grecia fără să piardă sprijinul susținătorilor săi hiper-naționaliști din Turcia.
Erdogan a demonstrat în repetate rânduri că știe exact cum să se folosească de o criză ca să își atingă scopurile, așa cum a făcut în timpul tentativei eșuate de lovitură de stat din 2016, când a eliminat toate forțele de opoziție care i-ar fi putut pune în pericol regimul și a pus, astfel, bazele „super-președinției” sale.
Manevrele sale diplomatice întreprinse în perioada de după declanșarea războiului dintre Rusia și Ucraina i-au permis să își extindă avantajul geopolitic.
Țările care nu ar beneficia de pe urma unei victorii a lui Erdogan la summitul NATO
Perioada premergătoare summitului din Ankara a oferit pretextul ideal pentru ca Erdogan să declanșeze un nou val de arestări ce au ca țintă figuri din opoziție. Dar, NATO, la fel ca UE, ONU și alte instituții supranaționale dominate de Occident, nu sunt pregătite pentru a le face față unor lideri autocratici puternici.
Beneficiile pe care Erdogan le-ar putea câștiga în urma summitului NATO atât în relația cu SUA, cât și cu UE i-ar putea oferi liderului turc resursele necesare pentru a organiza alegeri anticipate cu scopul de a-și asigura un nou mandat la conducerea Turciei.
În timp ce o victorie mare pentru Erdogan pare că ar fi un câștig geopolitic și pentru Bruxelles și Washington, țări precum Grecia sau Israel nu s-ar simți sub nicio formă câștigătoare – retorica agresivă a lui Erdogan la adresa lor în ultimul deceniu va continua să provoace îngrijorare în cele două țări.
Cel mai probabil, urmările summitului de la Ankara nu vor reprezenta o victorie nici pentru poporul turc, însă alianța NATO ar putea deveni mai puternică decât a fost în ultimii ani.
Editor : Raul Nețoiu
About the Author
